De ce întârzie cele 500 de mii de doze de vaccin Pfizer în România

Vacci COVID-19. Foto: Pixabay

O tranșă de peste 500.000 de vaccinuri produse de Pfizer ar fi trebuit să ajungă în România în această dimineață, însă transportul întârzie.

În acest moment, România mai are pe stoc aproximativ 60.000 de doze Pfizer, care ar urma să fie administrate luni și marți.

Noua tranșă de vaccin Pfizer/BioNTech ar urma să fie livrată pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara, însă transportul întârzie din cauza unor probleme logistice.

Potrivit Digi24, vaccinurile nu au ajuns la timp din cauza volumului mare de marfă transportată în această perioadă.

România ar urma să primească peste 3 milioane de doze de vaccin în această lună.

Vaccinurile sunt transportate în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă, potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Dozele vor ajunge în următoarele centre:

  • Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 171.990 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Braşov: 66.690 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Cluj: 76.050 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 58.500 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Craiova: 33.930 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 45.630 doze;
  • Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 58.500 doze.

Până la acest moment, România a recepționat 2.863.439 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 2.641.069 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.