Cum vrea Guvernul să învingă coronavirusul în școli

Foto: scoala4moreni.ro

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu noul coronavirus în unitățile de învățământ din România.

Printre deciziile luate de guvernanți se numără și o mai bună organizare a accesului în școli, asfel încât să existe o suprafață minimă de 4 metri pătrați pentru fiecare persoană.

Nu vor putea intra în școli cei care au o temperatură corporală ce depășește 37,3 grade Celsius.

Mai mult, se vor face dezinfectări frecvente în școli.

În perioada desfăşurării activităţilor de pregătire pentru elevii din clasele terminale şi în perioada organizării examenelor naţionale şi de certificare şi calificare, activitatea de pregătire se va organiza pe grupe formate din cel mult 10 elevi, pauzele vor fi de 10 minute la fiecare oră, timp în care încăperile vor fi aerisite.

”Înainte de începerea activităţii, spaţiile vor fi dezinfectate cu substanţe biocide, pe bază de clor sau alcool, activitate urmată de aerisirea încăperii pentru o perioadă de cel puţin 30 de minute; accesul în interiorul unităţii de învăţământ preuniversitar se va realiza doar după dezinfecţia mâinilor, verificarea temperaturii – temperatură care nu trebuie să depăşească 37,3 grade Celsius – şi sub rezerva absenţei simptomelor virozelor respiratorii”, au comunicat autoritățile de la București.

Școlile din România sunt închise de două luni de zile, iar anul școlar va fi încheiat prin participarea online a elevilor la cursuri.