AcasăSocialCum va fi vremea în luna octombrie

Cum va fi vremea în luna octombrie

-

Meteorologii au emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni, până pe 23 octombrie. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă. De asemenea, ploile vor fi foarte rare în majoritatea țării.

Săptămâna 25 septembrie – 2 octombrie. Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice. Regimul pluviometric va fi deficitar în toată țara, dar mai ales în regiunile vestice, nordice, centrale și sudice.

Săptămâna 2 – 9 octombrie. Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toate regiunile, îndeosebi în cele sud-estice. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice.

Săptămâna 9 – 16 octombrie. Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei perioade în toată țara. Regimul pluviometric va fi deficitar în vestul, sud-vestul, precum și în zona de munte din sudul țării, în timp ce în rest cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână.

Săptămâna 16 – 23 octombrie. Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice și estice. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă la nivelul întregii țări.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Grupul „Vouă”. Naşterea şi rătăcirea umorului inspirat „din viaţă şi din...

0
Gabriel Radu, „Mustăciosul de la Vouă”, aşa cum a rămas în memoria oamenilor, a scris sute de momente comice ale grupului „Vouă”, după 1995....

De ce sunt Israel și Iran țări inamice

0
Israelul a atacat zeci de ținte nucleare și militare din Teheran. Au fost uciși mai mulți generali iranieni și oameni de știință care ar...

TOP 7 cei mai ieftini furnizori de energie electrică în 5...

0
De la 1 iulie 2025, odată cu liberalizarea pieței de energie electrică, unii românii vor plăti facturi duble pentru electricitatea consumată. Practic, plafoanele de...