Cum să economisești sume importante, încă de la începutul anului

Foto: Shutterstock

Mitul așa-numitelor rezoluții, pe care mulți dintre noi ni le impunem în mod artificial la 1 ianuarie, nu stă în picioare. Este foarte clar faptul că rezultatele trainice se obțin doar prin efort constant și prin transformarea intențiilor bune în obiceiuri de viață.

Dacă ți-ai propus ca anul acesta să pui bani deoparte, nu trebuie să faci nimic ieșit din comun, în următoarele luni, sau să renunți la activitățile preferate. Va fi necesar doar să îți pui în ordine situația financiară și să stabileşti ce contează cu adevărat pentru tine. În cele de mai jos, punem laolaltă câteva dintre metodele dovedite prin care rezervele tale financiare pot crește, aproape fără efort. 

Stabileşte cu exactitate bugetul de cheltuieli 

 

Până de curând, a păstra bonurile de casă din luna precedentă reprezenta o cale foarte ușoară de a face o estimare a sumei medii pe care o cheltui, dar era un proces greoi. Accelerarea bruscă a trendului de a face cumpărături online îți oferă, acum, ocazia de a face o retrospectivă financiară, prin simpla consultare a adresei de e-mail sau a sms-urilor pe care le-ai primit de la curier înainte de sosirea coletului. Totalizează aceste cheltuieli și adaugă la ele cumpărăturile offline, dacă vrei să știi cu exactitate pe ce anume s-au dus banii tăi, în afară de plata utilităților sau a chiriei, precum și ce sumă ai putea să economisești în fiecare lună. 

Stabilește-ți prioritățile

 

Odată ce ai stabilit în ce feluri ți-ai încărcat până acum costul traiului, în ultima lună, este foarte ușor să vezi cât de necesară a fost fiecare achiziție. Poate că nu ai nevoie de haine din cele mai recente colecții la fel de frecvent ca în alte perioade, mai ales dacă lucrezi preponderent de la domiciliu, iar dintre serviciile de streaming pe care le folosești, e foarte probabil să nu ai nevoie chiar de toate. Când vine vorba despre siguranță, însă, compromisurile nu își au rostul. O asigurare RCA de la Omniasig este, mai degrabă, o investiție în liniștea ta și în integritatea bugetului casei. Tarifele sunt disponibile online, plata asigurării se face în mod securizat, cu cardul sau prin transfer bancar, iar polița este livrată instantaneu, prin e-mail. Lipsa oricărui cost suplimentar al acestei metode de a-ți asigura mașina pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie contribuie la efortul tău de a economisi. 

Plătește facturile la timp

 

Există mai multe motive pentru care această idee este bună, în ciuda faptului că pare cât se poate de simplă. În primul rând, vei evita efortul cumulat de a plăti două sau trei facturi concomitent, din veniturile unei singure luni. Mai mult, dacă vrei să eviți plata penalizărilor, nu ai altă cale decât aceea de a monitoriza atent facturile. Pentru a avea siguranța că te încadrezi în termenele limită, profită de opțiunea plății online recurente, pusă la dispoziție de mulți furnizori de servicii. 

Respectă regula celor 24 de ore  

 

Nu este vorba despre regula livrării unui produs în maximum 24 de ore, ci din contră. Aceasta este gândită pentru ca tu să eviți cumpărăturile fără de care te-ai putea descurca foarte bine, dar care sunt făcute din obișnuință sau numai din impuls. Mai exact, dacă ai pus ochii pe un produs care îți place foarte mult, alege să nu îl comanzi și nici măcar să îl pui în coșul virtual de cumpărături. În schimb, așteaptă până a doua zi, pentru a vedea dacă ai cu adevărat nevoie de obiectul respectiv sau dacă doar te-ai entuziasmat fără motiv. La final, ai putea ajunge la concluzia că ai fost la un pas de a irosi câteva sute bune de lei.

 

Gătește în loc să comanzi

 

Cu o varietate impresionantă a serviciilor de food delivery, este mai simplu ca oricând să îți satisfaci pofta de preparate gătite ca la restaurant și aduse direct la tine acasă. Totuși, dacă ai avea curiozitatea să-ți prepari ocazional, cu mâinile tale, o pizza, un burger sau o porție de paste, ai vedea ce economie poți face. Unde mai pui că o sesiune de gătit, alături de partenerul sau de partenera ta, te va binedispune, la finalul unei zile încărcate.

 

Sfaturile de mai sus nu te vor ajuta să construiești, neapărat, un imperiu financiar, dar vor face diferența dintre a pierde banii printre degete și a-i pune deoparte, cât se poate de abil. 

 

Credit foto: Shutterstock

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.