Cum să adaptezi procesul de recrutare la provocările crizei sanitare

Sursa foto: Pexels.com

În ciuda temerilor și a climatului de neîncredere care domină această perioadă din cauza crizei sanitare, societatea continuă să funcționeze relativ normal, iar pentru o parte din cei care sunt deja angajați, viața la locul de muncă se desfășoară mai mult sau mai puțin la fel ca înainte de izbucnirea pandemiei. Totuși, rata șomajului continuă să crească, iar unele companii chiar se gândesc să blocheze angajările până când situația economică se va îmbunătăți.

Potrivit specialiștilor, înainte de a lua decizia de a bloca angajările, companiile și potențialii viitori angajați ar trebui să ia în considerare câteva aspecte importante.  Amenințarea COVID-19 nu nu se traduce prin faptul că nicio companie nu mai face angajări sau că niciun candidat nu caută în mod activ un loc de muncă. În al doilea rând, există numeroase modalități de a pregăti și proteja angajații. Nu în ultimul rând, procesul de recrutare și cel de lucru poate fi adaptat la mediul virtual în foarte multe domenii de activitate. 

Procesul de recrutare la distanță

O bună înțelegere a modului în care se răspândește acest noul coronavirus este extrem de utilă în pregătirea eficientă a procesului de recrutare, atât pentru angajatori, cât și pentru companiile de recrutare. În calitate de angajator, poți simplifica procesul apelând la o firma recrutare de personal pentru găsirea celor mai buni candidați. În același timp, firmele de recrutare își pot continua activitatea, cu condiția să se adapteze rapid la noile condiții, de la organizarea interviurilor video, la adoptarea unor prețuri competitive pe piață. 

Interviurile video

Interviurile video au devenit un instrument strategic în această perioadă și se pot desfășura prin intermediul aplicațiilor specializate precum Skype sau Whatsapp. Nu numai că se păstrează distanțarea socială între firma de recrutare, angajator și candidat, dar, se dă dovadă și de o mai mare flexibilitate în ochii potențialilor viitori salariați. Candidatul va fi intervievat de la distanță, într-un mediu personal sau familiar, fapt care îl poate face pe acesta să se simtă în largul lui și să își dorească să se alăture companiei. 

Brandul de angajator, esențial în procesul de recrutare

Brandul de angajator constă modul în care este percepută această calitate a unei companii, prin intermediul unor informații disponibile public privind condițiile de muncă oferite, salariile sau cultura organizațională. În această perioada de criză, este foarte important ca firmele care fac angajări să nu îi facă pe salariați și potențialii candidați să se simtă izolați. Munca la distanță trebuie să țină cont de condițiile de viață ale fiecărui angajat – de exemplu, dacă are familie sau este singur, pot fi organizate întruniri virtuale pentru a ține legătura cu colaboratorii, dar pot fi organizate și probe online pentru acești candidați. Imaginea companiei angajatoare trebuie să fie una solidă și este esențială, mai mult ca oricând, în această perioadă. 

Anticiparea este importantă 

Indiferent dacă viitorii angajați ai companiei vor lucra de la distanță sau vor veni la serviciu zilnic ori prin rotație, este important să ții cont de faptul că actuala criză sanitară nu este percepută cu aceleași temeri de toată lumea. Punerea la punct a unor practici de igienă la locul de muncă – precum montarea unor dispensere de soluții dezinfectante, limitarea contactului fizic, păstrarea distanțării sociale – le poate oferi candidaților încrederea că starea lor de sănătate nu este amenințată. Și, chiar dacă deocamdată nu vrei să riști să angajezi oameni noi până la terminarea crizei sanitare, tot va trebui să fii pregătit în acest sens.

Digitalizarea procesului de recrutare, întărirea contactelor online și menținerea discuțiilor cu talente promițătoare în vederea angajării ulterioare sunt cele mai importante aspecte pe care trebuie să mizeze atât angajatorii, cât și firmele specializate în plasarea de personal. 

După ce va trece această criză, angajatorii vor avea la dispoziție un timp limitat pentru a-și găsi noi oameni și a se lansa într-o nouă etapă de dezvoltare a companiei, iar firmele de recrutare sunt esențiale în acest proces.

 

Sursa foto: Pexels.com

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.