AcasăSocialCum decurg negocierele dintre PSD și PNL: cresc pensiile, salariul minim și...

Cum decurg negocierele dintre PSD și PNL: cresc pensiile, salariul minim și alocațiile, sunt contre pe împărțirea funcțiilor

-

PNL și PSD au decis să pună în practică câteva măsuri sociale. Printre acestea se numără creșterea pensiilor cu 10%, creșterea salariului minim și a alocațiilor pentru copii.

Pensiile vor crește cu 10% de la 1 ianuarie, au convenit reprezentanții partidelor care au participat la negocieri.

De asemenea, pensia minimă va crește de la 800 de lei în prezent la 1.000 de lei, tot de la 1 ianuarie. În plus, pensionarii care au o pensie de până la 1.600 de lei vor primi în luna ianuarie un sprijin – o singură dată – de 1.200 de lei, pentru a compensa creșterile de prețuri la utilități.

Cei care au o pensie de peste 4.000 de lei vor plăti contribuții pe sănătate de 10%. O altă măsură agreată este creșterea salariului minim la 2.550 de lei, de la 2.300, cât este în prezent.

Alocațiile copiilor cu vârste până la 2 ani vor fi de 600 de lei, iar pentru ceilalți de peste 2 ani vor fi de 243 de lei. De asemenea, ar urma să se acorde o a 13-a indemnizație pentru persoanele cu handicap.

Între timp, se duc negocieri dure pentru împărțirea ministerelor. PSD a cerut ministerul Finanțelor, dacă premier va fi Nicolae Ciucă, însă Florin Cîțu nu a fost de acord cu cedarea acestui portofoliu. Negocierile de joi s-ar fi blocat în momentul în care PSD a cerut și ministerul Transporturilor.

Cum ar putea fi împărțit Guvernul:

  • Premier – Nicolae Ciucă
  • Finanțe – PSD
  • Interne- PNL
  • Externe – PNL
  • Apărare – PSD
  • Justiție – PNL
  • Educație – PNL
  • Cultură – PNL
  • Muncă – PSD
  • Energie – PNL
  • Economie – PSD
  • Agricultură – PSD
  • Transporturi – PSD/PNL
  • Sănătate – PSD
  • Fonduri Europene – PNL/PSD
  • Digitalizare – PNL/PSD
  • Dezvoltare – UDMR
  • Mediu – UDMR
  • Tineret și Sport – UDMR

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

3 măsuri care nu fac cinste Guvernului Bolojan. O mamă cu...

0
Confruntat cu deficitul uriaș lăsat în urmă de Marcel Ciolacu, Guvernul Bolojan și-a asumat luni răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale menite să...

Tăierea pensiilor speciale, misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan? Toate încercările de...

0
În ultimii ani, partidele politice din Parlament au încercat de mai multe ori să reformeze sistemul pensiilor speciale ori să reducă aceste pensii prin...

Prăbușirea celui mai mare partid din România. PSD, aproape de a...

0
PSD, cel mai mare partid din România, ar obține doar 13,7% din voturile românilor dacă duminica viitoare ar fi alegeri, arată un sondaj de...