Cum arată acum femeia care și-a lungit picioarele cu 14 cm. De ce a ajuns să regrete operația

Theresia Fischer
Foto: Instagram (Theresia Fischer)

Fotomodelul german Theresia Fischer și-a lungit picioarele cu 14 centimetri, iar acum spune că regretă procedura făcută la propunerea fostului soț, relatează publicația „Bild”.

Theresia Fischer (31 de ani) și Thomas Behrend (59 de ani) nu mai sunt împreună de aproximativ un an. Într-un interviu, Fischer a povestit că despărțirea a avut legătură cu procedura chirurgicală prin care fotomodelul și-a lungit picioarele cu 14 centrimetri.

Deși nu era deloc scundă, iar înainte de operație avea 1,70 metri, Theresia Fischer a fost sfătuită de soțul său să facă intervenția de lungire a picioarelor deoarece lui îi plăceau femeile înalte. Pe atunci, Theresia avea puțin peste 20 de ani.

Fotomodelul a povestit că, într-o seară, soțul ei a venit cu o propunere bizară. „Theresia, știi că îmi plac femeile înalte. Acest tip de model, chiar mi-ar plăcea. Ar putea să îți adaugi 14 centimetri la înălțime”, a spus bărbatul.

Theresia a mai relatat că, având 1,7 metri înălțime, nu se simțea deloc scundă, ci chiar peste media de înălțime a femeilor. Dar soțul său a continuat să aducă în discuție această idee.

Anterior, fotomodelul nici nu știa că există această procedură de lungire a picioarelor. „Nu m-am întâlnit cu așa ceva pentru că am fost mereu fericită cu corpul meu”, a spus ea.

Până la urmă, a acceptat să facă intervenția de dragul soțului său, sperând că în acest fel el va fi mereu alături de ea.

La vârsta de 24 de ani a făcut prima operație, iar în 2019 era deja mai înaltă cu 8,5 centimetri. La începutul acestui an ea a atins obiectivul inițial fixat de soțul său, și a ajuns la 1,84 metri.

„În timpul procedurii, tibia este ruptă, iar mușchii gambei sunt despicați și se introduce o tijă telescopică”, a explicat tânăra în ce constă operația. „[Apoi – n.r.] îți lungești singură picioarele ținând un genunchi cu o mână și întorcându-ți laba piciorului spre interior cu cealaltă până când se aude un click. 10 click-uri pe zi la fiecare picior aduc 0,5 milimetri adiționali”, a completat ea.

Fotomodelul a mai declarat că acum regretă intervenția chirurgicală. Despre soțul său a spus că era un narcisist alături de care a trăit o relație toxică. „Mi-a fost rușine că am acceptat operația”, a mai precizat ea.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.