Crimele de la Caracal: Misterul oaselor găsite în pădure. Analizele legiștilor sunt neconcludente

Gheorghe Dincă

DIICOT a anunțat că medicii legiști nu au putut stabili precis identitatea persoanei căreia îi aparțin fragmentele osoase găsite la marginea unei păduri, la un kilometru distanță de casa lui Gheorghe Dincă, din Caracal.

Fragmentele de oase umane găsite în zona lizierei de pădure din apropierea locuinţei principalului suspect din cazul crimelor de la Caracal sunt într-o stare de calcinare excesivă, ceea ce nu permite identificarea unui profil ADN.

Specialiștii vor face și alte teste, urmând să fie analizate toate fragmentele, dar și dinții care au fost găsiți la marginea pădurii.

După ce legiștii au stabilit că oasele nu aparțin Alexandrei Măceșanu, anchetatorii bănuiau că rămășițele umane sunt ale Luziei Melencu, o altă fată pe care Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o.

Vestea dată de DIICOT azi nu a fost deloc pe placul familiei tinerei de 18 ani, care a dispărut în această primăvară.

Să le fie ruşine, sunt plătiţi să-şi facă datoria, nu şi-au făcut-o, adică, din prima clipă. În dosarul nostru, că a fost mai vechi, am fost minţiţi, am fost tot timpul învârtiţi. Ei au ştiut de la început, am convingerea – şi fac afirmaţia asta pe propria răspundere – că ei au ştiut din prima clipă ce se întâmplă la Caracal: că Luiza a fost răpită. Acolo e o şleahtă de nemernici, pe care nu poţi să-i numeşti altcumva“, a declarat bunicul Luizei. Stelian Iordache, bunicul fetei din Dioşti.

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.