AcasăEconomicCresc prețurile pe litoralul românesc

Cresc prețurile pe litoralul românesc

-

Turiștii care vin la mare vor plăti mai mult cu 15-20%, pentru se intră în vârful sezonului.

La trei stele, în Mamaia, cazarea pleacă de la 300 de lei camera dublă pe noapte, preţ de agenţie, dar poate ajunge, în funcţie de condiţii, şi la 500 lei cu mic dejun inclus.

La patru stele e greu să mai găseşti o cameră sub 500 de lei, iar atunci când vorbim de cazare cu demipensiune, o noapte ajunge la cel puţin 800 de lei.

Ceva mai ieftină este, în medie, cazarea în Eforie Nord şi în staţiunile din sudul litoralului, unde o cameră în regim all inclusive pleacă de la 850 de lei.

Mulţi români care pot plăti şi cu tichete de vacanţă preferă serviciile complete, care le asigură masa, şezlongurile pe o plajă privată, acces la piscină, dar şi facilităţi pentru copii şi spectacole de divertisment.

Cel mai ieftin se mănâncă la autoservire, unde un prânz cu două feluri de mâncare pleacă de la 40-50 de lei şi sunt terase care-şi atrag clienţii cu meniurile zilei de la 30-40 de lei.

Tarifele în Mamaia nu coboară, în general, sub 10 lei, fie că este vorba de o îngheţată, gogoşi, plăcinte sau o bere la draft, iar cei care vor să închirieze un şezlong trebuie să plătească de la 40 lei în sus, în funcţie de zonă.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Cât de mult au greșit sondajele publicate înainte de alegerile din...

0
O analiză a celor 15 de sondaje de opinie publicate înainte de ziua votului din Capitală arată că nicio casă de sondare nu a...

Singurul sector din București în care nu a câștigat Ciprian Ciucu....

0
Ciprian Ciucu, primarul PNL de la Sectorul 6, este noul primar general al Capitalei, după ce a obținut 36,16% din voturile bucureștenilor care au...

Noul primar al Capitalei câștigă detașat. S-a înregistrat și o mare...

0
După numărarea voturilor din peste 99% din secțiile de votare din București, Ciprian Ciucu este pe primul loc, cu peste 36% din voturi, la...