Creatorul vaccinului Pfizer: Coronavirusul va fi sub control în Europa până la sfârșitul verii

Uğur Şahin
Foto: Stefan Albrecht / BioNTech / Wikipedia

Fondatorul companiei BioNTech, Uğur Şahin, companie care alături de Pfizer a creat primul vaccin împotriva SARS-CoV-2 aprobat în Occident, a declarat că are încredere că virusul va fi sub control în cele mai multe țări europene până la sfârșitul verii, în ciuda problemelor de distribuție a vaccinurilor în UE și a unei campanii încete de vaccinare, prin comparație cu cele din Israel, Marea Britanie și SUA.

Uğur Şahin a declarat că este optimist că problemele din UE vor fi temporare și că este posibil ca 70% dintre germani să fie vaccinați până la sfârșitul lunii septembrie. Din acel moment, virusul ar pune puține probleme, a completat el, potrivit Reuters.

„În multe țări europene și în Statele Unite probabil nu vom mai avea nevoie de lockdown după sfârșitul verii. Vor mai fi epidemii, dar ele vor fi zgomot de background. Vor fi mutații, dar ele nu ne vor speria”, a spus fondatorul BioNTech pentru ziarul „Welt am Sonntag”.

În Germania, aproape 9% din populație a primit cel puțin o doză de vaccin. Între timp, Marea Britanie deja a vaccinat cu o doză peste 50% dintre adulți.

Iar în Israel, 50% din populație a fost vaccinată deja cu ambele doze.

În ceea ce privește România, până sâmbătă, 20 martie, 8,8% din populație a primit cel puțin o doză de vaccin (dacă luăm în calcul populația României de 19,3 milioane de locuitori, cât era în anul 2019, potrivit Institutului Național de Statistică).

Foto: Stefan Albrecht / BioNTech / Wikipedia

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.