COVID și efectele pe termen lung: „Am 46 de ani și mă simt de 96. Nu pot să mă joc cu copiii mei”

covid pe termen lung
Sursa: BBC

Sarah Wakefield din Bridgend, Marea Britanie, a povestit într-un interviu pentru BBC cât de rău continuă să se simtă la luni de zile de când s-a vindecat de COVID-19.

„Trăiesc într-o altă lume. Am 46 de ani, dar mă simt ca la 96. Este oribil. În perioada de 2-3 săptămâni de boală în sine te așteptai la așa ceva, și erau simptome acute, dar ce trăiesc acum nu se mai termină”, a povestit Sarah, care suferă de ceea ce medicii numesc „COVID pe termen lung”.

Femeia în vârstă de 46 de ani, care era instructor de sport, s-a infectat cu virusul la sfârșitul lunii martie.

Acum, abia mai poate să urce scările: „Când urc scările durerea din genunchi mă oprește la jumătatea drumului. Și dacă durerea din genunchi nu mă oprește la jumătate, atunci acest lucru se întâmplă din cauza pulsului și a faptului că nu pot să respir cum trebuie”.

Înainte de a se îmbolnăvi, Sarah avea propria afacere, fiind instructor de sport pentru cei care voiau să învețe să meargă cu bicicleta pe munte sau să facă surf, caiac și canoe: „Genul de muncă pe care o făceam înainte îmi cerea să merg pe bicicletă 6-7 ore prin munți, iar acum nici nu visez să merg pe bicicleta mea până la capătul drumului”.

„Nu știu dacă o să mai revin vreodată la viața de dinainte și dacă așa va fi va trebui să mă adaptez, însă este foarte greu, foarte, foarte greu. Sunt obosită, am obosit să mă simt rău de cum mă trezesc. Am obosit să le spun oamenilor că nu mă simt bine. Am obosit să îi aștept pe doctori să mă sune. M-am săturat să nu îmi pot trăi viața. M-am săturat să mă simt obosită. Și sunt tristă. Sunt tristă pentru că mi-e dor de viața mea de dinainte de COVID. Sunt tristă deoarece copiii mei mai mici sunt speriați deoarece „mami se simte mereu rău”. Sunt tristă deoarece nu pot să mă joc alături de copiii mei afară”, a mai povestit ea.

Profesorul Tim Spector, de la King’s College London, a arătat că cei care ajung să sufere de „COVID de lungă durată” sunt în general oameni de vârstă mijlocie, care lucrează și au responsabilități.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.