Cod galben de caniculă în 10 județe. Unde va fi cel mai cald

Foto: pasja1000 / pixabay.com
Foto: pasja1000 / pixabay.com

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de caniculă și disconfort termic.

Interval de valabilitate: 2 septembrie.

Fenomene vizate: caniculă şi disconfort termic.

În total, vor fi afectate 10 județe plus Capitala.

În după-amiaza zilei de miercuri (2 septembrie), în regiunile sud-estice disconfortul termic va fi accentuat și local va fi caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi de 33…36 de grade.

Joi (3 septembrie), în regiunile sud-estice, după-amiaza, disconfortul termic va fi ridicat, iar pe arii restrânse indicele temperatură-umezeală(ITU) va mai atinge pragul critic de 80 de unități.

cod galben
Sursa: ANM

Administrația Națională de Meteorologie a emis și o informare meteo de instabilitate atmosferică.

Interval de valabilitate: 3 septembrie, ora 12:00 – 4 septembrie, ora 21:00.

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică.

Din a doua parte a zilei de joi (3 septembrie) în sud-vest, centru, nord-est și la munte, iar în noaptea de joi spre vineri (3/ 4 septembrie) și pe parcursul zilei de vineri (4 septembrie), îndeosebi în jumătatea de est a țării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza mesajele trimise publicului prin avertizări de vreme severă imediată.

 

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.