AcasăSocialCine plătește reparațiile dacă îți cade un copac peste mașină

Cine plătește reparațiile dacă îți cade un copac peste mașină

-

Șoferii se întreabă cine plătește paguba în cazul în care aceasta este provocată de o furtună, de exemplu un copac îți cade pe mașină, pentru că astfel de situații nu sunt acoperite de RCA. În cazul în care nu au o asigurare CASCO, pot cere autorităților locale plata amiabilă a despăgubirilor.

Primul pas pe care trebuie să-l facă proprietarii mașinilor este să sune la 112 și să anunțe evenimentul pentru a fi consemnat de autorități.

În urma apelului va veni fie un echipaj de la pompieri, fie muncitori care se ocupă de administrația domeniului public.

Păgubiții trebuie să facă obligatoriu câteva fotografii din mai multe unghiuri cu mașina atât cu copacul căzut peste mașină, cât și după, potrivit adevarul.ro.

Următorul pas este să meargă la Biroul de accidente ușoare de la Poliția Rutieră pentru a cere autorizație de reparație.

Apoi, vor merge la atelierul de reparații, de unde vor primi un deviz cu lucrările de reparații.

Cu devizul mergeți la autoritățile locale, fie serviciul de administrare a domeniul public, fie la primărie pentru plata daunelor. Dacă nu se întâmplă acest lucru, următorul pas este să mergeți în instanță.

Va dura mai mult, însă, din păcate, este singura variantă în cazul în care nu primiți un răspuns pozitiv de la autoritățile locale.

Vă recomandăm și:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...