AcasăSocialCine e Valeriu Gheorghiță, medicul care va coordona vaccinarea românilor

Cine e Valeriu Gheorghiță, medicul care va coordona vaccinarea românilor

-

Președintele Klaus Iohannis a anunțat ieri numele coordonatorului campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19.

Medicul Valeriu Gheorghiță (38 de ani) a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș în 2006, iar în prezent coordonează, la Spitalul Militar Central, practica de utilizare a tratamentului cu antibiotice.

Locotent colonel medic Valeriu Gheorghiță este medic primar, doctor în Științe Medicale, și are competență în Managementul serviciilor de sănătate și atestat în medicină de călătorie, potrivit CV-ului său.

În perioada 2007-2012, a fost medic rezident la Institutul “Matei Balș”, iar apoi a trecut la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central ”Dr Carol Davila”, fiind mai întâi specialist în boli infecțioase.

A obținut titlul de doctor în Științe medicale în 2013, sub coordonarea managerului Institutului ”Matei Balș”, Adrian Streinu Cercel.

Valeriu Gheorghiță va coordona acțiunea de vaccinare din România, strategia urmând să fie publicată săptămâna viitoare, potrivit președintelui Klaus Iohannis:

“Autoritățile au început organizarea propriu-zisă în vederea implementării eficiente a acestei strategii. A fost desemnat un coordonator al campaniei, dl Valeriu Gheorghiță, medic primar de boli infecțioase la Spitalul Militar Central. Vaccinarea se va face etapizat și va începe cu anumite grupe de populație stabilite pe criterii epidemiologice și medicale. E vorba, într-o primă fază de personalul medical, grupele de risc, sectoare esențiale precum educație, siguranță națională, transporturi, energie”, a explicat președintele.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

3 măsuri care nu fac cinste Guvernului Bolojan. O mamă cu...

0
Confruntat cu deficitul uriaș lăsat în urmă de Marcel Ciolacu, Guvernul Bolojan și-a asumat luni răspunderea pe primul pachet de măsuri fiscale menite să...

Tăierea pensiilor speciale, misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan? Toate încercările de...

0
În ultimii ani, partidele politice din Parlament au încercat de mai multe ori să reformeze sistemul pensiilor speciale ori să reducă aceste pensii prin...

Prăbușirea celui mai mare partid din România. PSD, aproape de a...

0
PSD, cel mai mare partid din România, ar obține doar 13,7% din voturile românilor dacă duminica viitoare ar fi alegeri, arată un sondaj de...