AcasăAlegerile editorilorCinci sfaturi pentru românii care vor fonduri europene

Cinci sfaturi pentru românii care vor fonduri europene

-

Dacă doriți să vă dezvoltați o afacere cu ajutorul banilor de la Uniunea Europeană, în acest articol găsiți câteva dintre cele mai obiective și inspirate indicații. Iată, deci, cinci sfaturi pentru românii care vor fonduri europene.

Procedura de accesare a fondurilor europene este un mister pentru mulți români, care pornesc la drum cu speranțe mari, doar pentru a fi readuși imediat cu picioarele pe pământ de către obstacolele birocratice.

În acest articol găsiți cinci aspecte și recomandări ale Comisiei Europene pentru inițierea și implementarea proiectelor pe fonduri europene pentru români.

Cinci sfaturi pentru românii care vor fonduri europene

1. Faza inițială este foarte importantă

Pentru a evita cheltuieli suplimentare și drumuri inutile, proiectul pe fonduri europene trebuie început corect.

Astfel, în prima fază, solicitantul trebuie să precizeze forma de consitituire (ONG, autoritate publică, microintreprindere, IMM, întreprindere mare), vechimea (minim 1-2 ani), profitabilitatea (să fi obtinut profit din exploatare în anul precedent depunerii proiectului) și activitatea (codul CAEN) pentru care se solicită finanţare.

De asemenea, orice proiect trebuie să aibă un reprezentant legal și o dovadă care certifică fixcal lipsa datoriilor.

Solicitantul trebuie să prezinte un proiect care să atingă obiectivele din programul de finanțare. Partea financiară constă din modul de susţinere a cheltuililor investiţionale şi operaţionale şi valoarea indicatorilor aferenţi în funcţie de durata de implemnetare (2-4 ani de la aprobare) şi realizarea puncatajului impus în grilele de evaluare tehnico-financiare.

”Am constatat că un lucru foarte important este ca potențialii beneficiari să se implice încă din perioada în care se fac consultări publice pe Ghidurile de finanțare, pentru că este important să înțelegi ce vrea acea linie de finanțare și să te implici dacă ți se pare că nu este corect așa cum este formulat ghidul”, spune Angela Cristea, șefa Reprezentanței Comisiei Europene.

Cinci sfaturi pentru românii care vor fonduri europene

2. Obțineți toate avizele

Pentru a avea toate șansele să obțineți finanțarea europeană trebuie să obțineți toate avizele, certificatele, documentele și declarațiile în formatul și valabilitatea care sunt solicitate în programul de finanțare.

Neîndeplinirea oricări condiţii enumerate mai sus conduce la respingerea proiectului încă din etapa de evaluare a conformităţii administrative şi a eligibilităţii, sumele cheltuite nefiind rambursabile.

3. Învățați cum se evaluează un proiect

Există mai multe metode de evaluare a unui proiect pe fonduri europene, însă, cele mai importante sunt obiectivele SMART, pe care le găsiți mai jos. Pe baza acestora se acordă punctajul proiectului.

Astfel, iată ce obiective trebuie să îndeplinească solicitanții români ai fondurilor europene:

  • Specifice – ce se dorește prin implementarea proiectului.
  • Măsurabile – cum pot fi cuantificat cantitativ și calitativ proiectul.
  • Atins – obiectivele realiste care pot fi atinse prin implementarea proiectului.
  • Relevante – ce impact va avea proiectul vizat.
  • Timp – ce interval de timp este necesar pentru implementarea proiectului.

Cinci sfaturi pentru românii care vor fonduri europene

4. Fundamentarea

Obiectivele proiectului trebuie să fie foarte bine delimitate, iar un consultant pe probleme de contractare de fonduri europene ar trebui consultat.

Consultanții vă vor ”curăța” planul de afaceri de erori și vă vor ajuta la îndeplinirea unor condiții pe care doar cei din interior le cunosc în amănunt, cum ar fi organizarea licitaţiilor, achiziţiilor, realizarea dosarele de plată, a cererilor de rambursare, publicitatea şi auditul proiectului.

5. Realizarea bugetului

Este faza proiectului care dă cele mai multe bătăi de cap românilor. Cele mai frecvente greșeli sunt de încadrare a cheltuielilor eligibile și neeligibile.

Mai mult, plafoanele de finanțare trebuie respectate cu strictețe, iar proporțiile alocate din valoarea proiectului trebuie să fie cele corecte. Atenție mare și la supraevaluarea nejustificată a unor cheltuieli, aplicarea TVA-ului unor cheltuieli netaxabile, depăşirea limitelor de buget, lipsă bugetarii unor cheltuieli necesare implementării proiectului şi la erori în calcularea liniilor de buget.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Grupul „Vouă”. Naşterea şi rătăcirea umorului inspirat „din viaţă şi din...

0
Gabriel Radu, „Mustăciosul de la Vouă”, aşa cum a rămas în memoria oamenilor, a scris sute de momente comice ale grupului „Vouă”, după 1995....

De ce sunt Israel și Iran țări inamice

0
Israelul a atacat zeci de ținte nucleare și militare din Teheran. Au fost uciși mai mulți generali iranieni și oameni de știință care ar...

TOP 7 cei mai ieftini furnizori de energie electrică în 5...

0
De la 1 iulie 2025, odată cu liberalizarea pieței de energie electrică, unii românii vor plăti facturi duble pentru electricitatea consumată. Practic, plafoanele de...