Două bariere de la o cale ferată din județul Satu Mare au rămas blocate după trecerea trenului. Ca să poată pleca, șoferii s-au dat jos din mașini și au ridicat barierele cu forța brațelor, relatează „Portal Satu Mare”.
Potrivit sursei citate, indicidentul s-a petrecut la trecerea peste calea ferată din localitatea Acâş.
După ce a trecut trenul, barierele nu s-au mai ridicat. În imagini se vede cum angajatul CFR de la postul respectiv le face semn șoferilor să se dea jos din mașini și să îl ajute.
Mai mulți șoferi s-au mobilizat și au ieșit din vehicule pentru a ridica barierele blocate.
Dincolo de defectarea barierelor, nici semnalele luminoase de la trecerea cu calea ferată nu mai funcționau.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: