Cercetătorii demontează un mit: Un an din viața unui câine nu este echivalent cu 7 ani la om

FOTO: NadineDoerle/Pixabay.com
FOTO: NadineDoerle/Pixabay.com

O echipă de cercetători de la Facultatea de Medicină din San Diego, Universitatea California, a studiat modificările epigenetice de la nivelul ADN-ului, care nu intervin asupra secvenței ADN, însă pot activa sau dezactiva gene. Concluziile, publicat în jurnalul de specialitate Cell Systems, i-au ajutat pe cercetători să spună și că vârsta de un an al unui câine este de fapt echivalent cu aproximativ 30 de „ani umani”.

Echipa a comparat modul în care anumite molecule, numite grupuri metil, s-au acumulat de-a lungul timpului pe anumite regiuni ale genomului uman cu cel în care aceste molecule s-au acumulat în zone similare din genomul câinelui.

Rezultatele, bazate pe date genetice prelevate de la aproximativ o sută de exemplare de Labrador Retriever, de la pui la câini în vârstă, au dezvăluit că un an la om nu este echivalent cu şapte ani la câine.

În primul an de viaţă, câinii prezintă acumulări mult mai rapide de grupări metil în genom prin comparaţie cu oamenii, ceea ce sugerează că ei îmbătrânesc într-un ritm mult mai rapid. Însă, rata de îmbătrânire la câini, comparativ cu cea a oamenilor, încetineşte în timp.

„Acest lucru are sens, dacă stai să te gândeşti – în definitiv, un câine de nouă luni poate avea pui, deci deja ştiam că proporţia 1:7 nu este o metodă corectă de estimare a vârstei”, a declarat Trey Ideker, cercetător la Facultatea de Medicină din San Diego, citat de phys.org.

Constatările sugerează că un câine de un an ar avea o „vârstă umană” de aproximativ 30 de ani, în timp ce la patru ani ar avea aproximativ 54 de ani în „ani umani”, iar la 14 ani, o vârstă echivalentă cu cea a unui om de circa 70 de ani.

Formula, potrivit echipei, este: vârsta umană = 16 ln (vârsta câinelui) + 31. În matematică, ln se referă la logaritmul natural al unui număr.

Potrivit echipei de cercetători, în cazul câinilor tineri şi bătrâni, relaţia pare să reflecte vârstele la care oamenii şi câinii ating anumite puncte de referinţă. „De exemplu, epigenomul a tradus şapte săptămâni la câini în nouă luni la oameni, ceea ce corespunde stadiului de sugar, când apar dinţii definitivi atât la căţeluşi cât şi la bebeluşi”, a notat echipa într-o prezentare a studiului. „În cazul seniorilor, speranţa de viaţă la Labrador Retriever, de 12 ani, s-a tradus corect în speranţa de viaţă la om la nivel mondial, de 70 de ani”, potrivit cercetătorilor.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.