Cel mai rar pește din Europa a fost descoperit într-un râu din România

FOTO: Wikipedia.org
FOTO: Wikipedia.org

Cel mai rar pește din Europa, desemnat de specialiști „fosilă vie”, a reapărut în râul Vâlsan, din județul Argeș, potrivit alpinistului Alex Glăvan, care în trecut a derulat campanii de salvare a speciei.

„Dragi prieteni, această dimineaţă ne-a dăruit una dintre cele mai minunate veşti. Este legată de fratele și peştele nostru naţional, aspretele – Romanichthys valsanicola, specia de fosilă vie, veche de 65 de milioane de ani şi contemporană cu ultimii dinozauri care au umblat pe suprafaţa planetei.

Cel mai rar peşte din Europa şi, după unele estimări, chiar din lume, aspretele se destăinuie oamenilor în primele imagini video după mulți ani de incertitudine”, a scris Glăvan miercuri pe Facebook.

Potrivit alpinistului, peștele a fost descoperit în zona satului Brădetu. „A fost identificat în jurul orei 8, în zona satului Brădetu, de către colegii şi prietenii mei din echipa de salvare a aspretelui, ihtiologii Andrei Togor şi Marcus Drimbea (reprezentând partenerii noştri de la Asociaţia Aqua Crisus), aflaţi în cadrul unei sesiuni de pescuit ştiinţific ce analizează impactul amenajărilor hidrotehnice la nivelul ihtiofaunei pe valea Vâlsanului”, a adăugat Alex Glăvan.

Aspretele are în jur de 10 – 12 centimetri și trăiește în apele repezi de munte, cu fund pietros. Era răspândit pe cursul de munte al râului Argeș și al afluenților Vâlsan și Râul Doamnei. Aspretele este considerat o fosilă fie pentru că specia are o vechime de peste 65 de milioane de ani, fiind contemporan cu ultimii dinozauri.

Este greu de observat chiar și în apă de adâncime mică datorită culorilor sale. Este un pește sedentar, iar în cea mai mare parte a timpului nu se mișcă deloc sau se deplasează de-a lungul albiei râului de la un adăpost la altul. Se hrănește cu larvele insectelor acvatice.

FOTO: Wikipedia.org

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.