Cel mai iubit sat pe Facebook

obermutten
Peisaj din Obermutten, Elveţia. Sursa: Wikimedia Commons

În urmă cu doi ani, primarul unei localităţi de munte din Elveţia a luat inspirata decizie de a-şi promova siteul cu ajutorul reţelei de socializare Facebook.

Potrivit lettera43.it, în 2011, edilul Martin Wyss le-a promis tuturor celor care dau like paginii satului Obermutten că le vor fi afişate numele pe o pancartă din lemn din centrul localităţii.  

După trei zile de la momentul în care şi-a anunţat intenţia, pagina de Facebook a strâns o mulţime de fani, de 15 ori mai mulţi decât populaţia satului. Acum, pagina are peste 45.000 de admiratori, iar fiecare postare – în general imagini din localitate – strânge sute de likeuri şi distribuiri.

Succesul paginii se datorează mediatizării de care s-a bucurat ideea primarului. Proiectul a ajuns în sute de publicaţii din întreaga lume, iar primarul a continuat să posteze imagini pe Facebook şi Youtube, inclusiv cu pancarta pe care apar mii de nume.

Acum, edilul are o nouă idee: înfiinţarea unui muzeu al prieteniei, în care vor fi expuse obiecte trimise de fanii de pe Facebook ai satului elveţian. 

Obermutten – parte a municipalităţii Mutten, din cantonul  Graubünden – se află la o altitudine depeste 1.400 de metri. În sat poate fi vizitată o biserică din lemn care datează din secolul al XVII-lea.

Dacă ți-a plăcut acest articol, te poţi alături comunităţii pozitive de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.