Cea mai mare captură de artificii și petarde din Capitală

FOTO: Poliția Română/Facebook
FOTO: Poliția Română/Facebook

Poliția Capitalei a reușit să oprească de la comercializare peste 5 tone de artificii, în urma unor percheziții. Articolele pirotehnice erau deținute ilegal în două locații din Sectorul 2. Au fost reținute trei persoane.

Aproape 300.000 de articole pirotehnice ar fi trebuit să ajungă în piețele din Capitală. Până acum, oamenii legii din București au reușit să captureze, în total 10 tone de artificii și petarde aduse ilegal în țară pentru a fi vândute.

O acțiune în acest sens a fost declanșată la nivel național în urmă cu o lună. A avut ca scop verificarea legalităţii operaţiunilor desfăşurate de persoanele fizice şi juridice cu articole pirotehnice. 

Acţiunile au în vedere modul în care sunt respectate prevederile legislaţiei în vigoare, de societăţile comerciale autorizate, care desfăşoară operaţiuni cu articole pirotehnice, precum şi identificarea persoanelor fizice și juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice.

Până în prezent, în toată țara au fost verificate 466 de persoane fizice și juridice autorizate, fiind efectuate 1.624 de acţiuni în complexe, pieţe şi alte obiective. Pe timpul desfășurării acțiunilor, au fost identificate 466 persoane fizice și juridice neautorizate.

În urma acestor activități, au fost înregistrate 445 de dosare penale, în care sunt cercetate 532 de persoane. De asemenea, au fost constatate 523 de infracțiuni și aplicate 137 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 127.650 de lei.

Totodată, au fost confiscate 44 de tone de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2, F3, F4 și P, în valoare de peste 1.400.000 de lei.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.