Ce spune vicepremierul Dan Barna despre un eventual lockdown general

Florin Cîțu și Dan Barna
Florin Cîțu și Dan Barna

Vicepremierul din partea USR PLUS, Dan Barna, declară că, în acest moment, Guvernul nu are în plan niciun lockdown sistematic general. Acesta a mai spus, într-o intervenție la TVR 1, că Executivul va adopta noi măsuri pentru prevenirea extinderii pandemiei de COVID-19, însă a subliniat că măsurile nu vor fi radicale.

„Suntem în fața valului 3. E clar lucrul acesta. Avem tulpina britanică identificată, prezentă. E clar că nu poți să blochezi această răspândire. Cum trecem peste asta depinde foarte mult de noi. S-a observat, din păcate, și la nivelul populației, o relaxare și un sentiment că gata, am scăpat.

Iată, vedem că nu am scăpat și cifrele, chiar dacă unii indicatorii par stabili, vedem presiune pe sistemul ATI ceea ce ne confirmă că lucrurile sunt departe de a fi trecut. Or, din această perspectivă, vor mai fi necesare niște măsuri tocmai pentru a nu face și nu avem în plan niciun lockdown sistematic, general. Acesta nu e pe masă în momentele acestea și nu intenționăm să îl decidem.

Nu poți nici să fii radical. Radical înseamnă să închizi tot și să te asiguri că îți scade… Nu poți să faci asta, pentru că oamenii trebuie să meargă la muncă, pentru că oamenii trebuie să își cumpere alimentele esențiale și lucrurile de care au nevoie”, a declarat Barna, la TVR 1.

Dan Barna l-a felicitat pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz, pentru propunerea de carantinare a orașului. „De asta a fost și decizia de la Timișoara. Mai bine iei o măsură nepopulară și îl felicit pe primarul Timișoarei pentru că a avut verticalitatea să ia această decizie importantă, chiar dacă oamenii i-o reproșează, pentru că, luând decizia acum, te-ai asigurat că peste două săptămâni nu o să iei care să dureze trei luni”, a mai spus vicepremierul Barna.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.