Ce spune un doctor în medicină despre stimulatoare cardiace recuperate de la persoane decedate

FOTO: orzalaga/Pixabayc.com
FOTO: orzalaga/Pixabayc.com

Medici de la Spitalul Militar „Regina Maria” din Brașov și Spitalul de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași sunt cercetați după ce au operat mai mulți pacienți pe inimă, montând stenturi prelevate de la persoane decedate.

Medicii le vindeau pacienților defibrilatoare și stimulatoare cardiace la jumătate de preț față de prețul pieței. Astfel, dacă un defibrilator nou costa în jur de 4000 – 5000 de euro, cele prelevate de medici de la pacienți decedați costau în jur de 2000 – 3000 de euro.

Potrivit unor surse aproapiate anchetei, unora dintre pacienți li s-ar fi dat medicamente astfel încât să se simtă mai rău și să ajungă în situația de a avea nevoie de aceste dispozitive.

Unul dintre medicii care le-ar fi implantat unor pacienți cu afecțiuni cardiace dispozitive medicale recuperate de la cadavre a fost reținut în noaptea de vineri spre sâmbătă și va fi adus la Tribunalul București.

Medicul ar fi refolosit 238 de stimulatoare cardiace. În plus, acestuia i se mai aduc acuzații de mită, dar și de complicitate la construirea ilegală a unei vile într-o arie naturală protejata.

Este vorba despre dr. Tesloianu, fost șef al Laboratorului de Cardiologie intervențională din cadrul Secției de Cardiologie, Spitalul „Sfântul Spiridon”.

Medicul Alexandru Mischie, doctor în medicină, șef al Secției de Cardiologie Intervențională de la Sptailul Montlcon, Franța, spune că dispozitivele nu pot fi refolosite.

„În țările de Vest, aceste dispozitive, în momentul în care sunt recuperate de la persoane decedate, aceste dispozitive sunt distruse și cred că aceeași regulă există și în România. Pentru că, pe de-o parte, există riscul de reinfecție major.

Resterilizarea se face foarte greu sau poate fi chiar imposibilă. Prin absurd, dacă totuși reușești să fie sterilizate aceste materiale, ele nu vor mai funcționa corespunzator. Vor exista anumite anomalii în funcționarea lor, pe termen mediu și lung”, a declarat medicul Mischie, pentru Știrile Pro TV.

Producătorii precizează clar pe dispozitivele medicale cardiace că sunt de unică folosință.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.