Ce spune premierul Ciucă despre probabilitatea ca în România să fie un blackout

Primul ministru Nicolae Ciucă a declarat că probabilitatea ca România să se confrunte cu o pană de curent totală este „foarte, foarte mică”, dar au fost luate măsuri pentru ca, într-un astfel de scenariu, alimentarea cu energie electrică să fie reluată într-un timp scurt.

„Pentru România e foarte, foarte puţin probabil să se întâmple un astfel de moment. Trebuie să fim pregătiţi pentru orice situaţie, dar probabilitatea de a intra într-un blackout, adică într-o pană de curent totală, este foarte, foarte mică.

Chiar şi dacă ar fi să se întâmple chestiunea aceasta, sunt măsuri discutate la nivelul întregului sistem energetic, astfel încât să putem relua alimentarea cu energie electrică în timp foarte scurt. (…)

Sunt aspecte foarte bine discutate, coordonate la nivelul Guvernului cu toate instituţiile implicate în tot ce ţine de domeniul energetic şi de domeniul de situaţii de urgenţă”, a spus Ciucă, la RTV.

Referindu-se la gazele naturale, Nicolae Ciucă a reiterat faptul că România a intrat în perioada de iarnă cu peste 3 miliarde de metri cubi în depozite şi a transmis că nu există probleme în asigurarea cantităţilor necesare.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.