Ce spune despre România unul dintre cei mai bogați lideri arabi

Hamdan bin Zayed bin Sultan Al Nahyan
Hamdan bin Zayed bin Sultan Al Nahyan este vice premier și ministru al afacerilor externe în Abu Dhabi

Șeicul arab care a câștigat contractul pentru administrarea terenului din Insula Mare a Brăilei pare dispus să facă și alte investiții uriașe în România.

Hamdan bin Zayed bin Sultan Al Nahyan (55 de ani) este șeic în Abu Dhabi, unul dintre cele mai bogate state din lume și capitala Emiratelor Arabe Unite.

După ce au plătit 250 de milioane de euro pentru administrarea terenului din insulă, arabii au anunțat investiții de 500 de milioane de euro în acest loc. Scopul: să construiască aici, în cinci ani, una dintre cele mai mari ferme de oi din Europa.

Omul de afaceri Ion Țiriac a vorbit despre investițiile pe care șeicul Hamdan în contextul lipsei de sprijin din partea autorităților române pentru proiectul său de a construi o universitate de sport, bazată în special pe tenis.

Miliardarul român susţine că este dispus să contribuie cu 100 de milioane de euro, plus un teren de 50 de hectare, dar spune că are nevoie şi de sprijinul autorităţilor pentru restul investiţiei, care s-ar ridica la peste 300 de milioane de euro. Țiriac a declarat pentru Telekom Sport că, după rectificarea negativă făcută de Guvern, singurul sprijin pentru proiectul său ar putea veni doar de la autoritățile locale.

”Este o rectificare negativă, pentru că trebuie să vă daţi seama în ce situaţie este şi Guvernul. Dacă nu-s bani, de unde să facă o rectificare pozitivă? Să fure? No!

Şeful guvernului din Abu Dhabi, şeicul Hamdan, a fost în ţară, eu habar nu am avut că a venit. Având în vedere că îl cunosc de mult timp şi am avut onoarea să fiu invitat de dumnealui în Africa, la vânătoare, săptămâni întregi, a întrebat de mine.

Şi şi-a făcut timp imediat. Am vorbit cu dumnealor şi zicea: ”Domne’, România are în spatele nostru când doreşte (…) când doreşte, investiţii nelimitate”. Cine plăteste cafeaua sau cine dă un miliard, e acelaşi lucru acolo! Dar toată lumea care investeşte, investeşte ca să câştige. Cealaltă se numeşte pomană”, a declarat Ion Ţiriac, citat de sursa menționată.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.