Ce amenzi riscă românii care nu poartă mască, începând de luni

poliția polițist rutieră amendă mită refuzată amenzi
Poliția. Foto: Captură YouTube

Sancțiunile pentru nerespectarea restricțiilor de distanțare socială în timpul stării de alertă sunt aproape la fel de piperate ca și cele din timpul stării de urgență.

Chiar dacă hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nu prevede sancţiuni pentru acest weekend, poliţiştii pot da amenzi pentru încălcarea altor legi.

Polițiștii români au dat amenzi, în ultimele două luni, amenzi în valoare de zeci de milioane de euro. Sancțiunile din timpul stării de alertă, care a început de vineri, pot ajunge la 5.000 de lei.

De exemplu, dacă nu purtăm mască în spațiile închise sau în transportul în comun, riscăm amenzi cuprinse între 500 și 1.500 de lei.

De asemenea, dacă ieşim din casă între anumite ore când autorităţile vor interzice circulaţia, putem plăti între 500 şi 2.500 de lei.

Și nerespectarea izolării la domiciliu sau a carantinei se va sacționa cu amenzi curprinse între 1.000 și 5.000 de lei.

Mai mult, organizarea de mitinguri poate fi sancţionată pentru tulburarea ordinii publice, iar părăsirea locului de carantină înseamnă dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.