Cazare cu doar 35 de lei pe noapte la hoteluri de 3 stele de pe litoral. Unde sunt acestea

plajă mare
Foto: PublicCo / pixabay.com

Federația Patronatelor din Turismul Românesc lansează o nouă ediție a programului „Litoralul pentru toți”, cu tarife de la 35 de lei pe noapte.

Programul social „Litoralul pentru toți”, ajuns la ediția cu numărul 41, începe în acest an pe data de 28 august și durează până la finalul sezonului. În această perioadă, turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife ce pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană, prețurile fiind cu până la 75% mai mici decât cele din vârf de sezon, arată datele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Până în prezent și-au anunțat participarea 27 hoteluri din toate stațiunile de pe litoralul românesc, dar până la data la care se va da startul programului, FPTR estimează că se vor înscrie aproximativ 100 de hoteluri ce vor pune la dispoziția turiștilor un număr de circa 10.000 de locuri de cazare pe noapte.

„Este singurul program social care oferă posibilitatea tuturor să se relaxeze câteva zile la plajă și îi îndemn pe turiști să rezerve în această perioadă pentru că prețurile sunt accesibile, cu mult mai mici decât în destinațiile concurente, iar vremea se anunță a fi însorită și călduroasă toată luna septembrie”, a declarat Dragoș Răducan, președintele FPTR.

Tarifele prin programul „Litoralul pentru toți” sunt cu până la 75% mai mici față de cele din vârf de sezon, iar sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță. Pentru o noapte de cazare fără mic dejun tarifele încep de la 35 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele, pentru un sejur de minimum 5 nopți de cazare. Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masă all-inclusive tarifele încep de la 215 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum 2 nopți de cazare.

Rezervările se pot face atât direct, la hotel, cât și prin intermediul agențiilor de turism.

Foto: PublicCo / pixabay.com

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.