Câți medici a pierdut România anul trecut: Șase doctori au plecat din țară în fiecare zi

medic de familie
Foto: Captură YouTube

Peste 2.100 de medici au solicitat, în 2020, primul afectat în totalitate de pandemia de COVID-19, certificate de conformitate, prin care pot profesa în afara țării.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, obținute de Hotnews, România a pierdut 2.173 de medici în 2020, o medie de șase medici pe zi.

Numărul este similar cu cel din 2018, dar în scădere față de anul 2019, când media zilnică de plecări în străinătate ale medicilor era de 8,2.

În România mai profesează aproximativ 63.000 de medici, potrivit Institutului Național de Statistică, mai precizează sursa citată.

Majoritatea medicilor care au ales să părăsească sistemul românesc sunt din București, aproape 1.100 – în perioada 2019-2020. În ultimii doi ani, peste 750 de medici din județe precum Timiș sau Iași au ales, de asemenea, să profeseze în străinătate.

În perioada 2019-2020, a fost înregistrat un număr total de 5.188 de cereri prelucrate pentru eliberarea documentelor necesare recunoașterii calificării profesionale dobândite în România – certificate de conformitate – dintre care 2.173 în anul 2020 și 3.015 în 2019, mai arată Ministerul Sănătății, la solicitarea HotNews.ro.

Exodul medicilor nu pare să fi fost oprit de creșterile salariale din sistemul medical românesc făcute în 2018.

În ultimii 20 de ani, unu din patru medici din România a ales să lucreze în străinătate.