Când este momentul potrivit să-ți cumperi un apartament

FOTO: mastersenaiper/Pixabay.com
FOTO: mastersenaiper/Pixabay.com

Piața imobiliară s-a putea confrunta cu un blocaj în perioada următoare și ar putea urma o scădere a prețurilor, potrivit specialiștilor în domeniu.

„Dacă se ţine cont de noile condiţii de creditare mult mai restrictive, creşterea cursului de schimb leu-euro, nivelul ridicat al dobânzii de referinţă ROBOR şi întârzierea/modificarea programului Prima Casă, este posibil ca în lunile următoare să asistăm la un blocaj pe piaţa rezidenţială care să conducă în mod direct la o scădere a preţurilor”, este una dintre concluziile unei analize realizată de reprezentanţii imobiliare.net, cea mai mare platformă online de anunțuri imobiliare.

În luna ianuarie, au fost scoase la vânzare aproximativ 2.300 de apartamente, în creștere cu 25% față de perioada similară a anului trecut. Prețurile sunt similare cu cele din luna decembrie a anului trecut și mai mari cu 5-8% raportat la prima lună din 2018.

„Mult anunţata criză imobiliară şi scăderea iminentă a preţurilor în imobiliare a speriat proprietarii de apartamente. În ianuarie 2019 au fost scoase la vânzare aproximativ 2.300 de apartamente în Bucureşti, comparativ cu 1.850 în ianuarie 2018. Creşterea este de aproximativ 25%. În Bucureşti sunt scoase la vânzare în fiecare an între 25 şi 30 de mii de apartamente. Cel mai mare număr de oferte s-a înregistrat în 2008, ajungând la 36.000, iar cel mai mic număr s-a înregistrat în 2009 cu doar 22.000 de oferte”, se mai precizează în analiza imobiliare.net.

Char dacă oferta de imobiliare a crescut, deocamdată nu sunt modificări semnificative de preț. Reprezentanții imobiliare.net au mai făcut o observație în ceea ce privește prețurile: „În general, atunci când o proprietate este scoasă la vânzare pe piaţă, preţul solicitat iniţial, la prima strigare, este supraevaluat, iar sumele solicitate sunt peste aşteptările reale ale proprietarilor.

Ajustările de preţ au loc după o perioadă relativă de timp, pe măsură ce proprietatea se maturizează în piaţă, fiind influenţate de cererea mai mare sau mai mică existentă la un moment dat. Marjele de negociere se situează între 5 şi 10%, dar pot fi şi mai mari în funcţie de tipul proprietăţii şi de graba proprietarilor”.

O garsonieră în București costă în medie 44.400 de euro, un apartament cu 2 camere – 64.500 de euro, un apartament cu 3 camere – 91.000 de euro, iar unul cu 4 camere – 123.000 de euro.

FOTO: mastersenaiper/Pixabay.com

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.