Broderia, soluția la care poți apela atunci când vrei o haină unică

broderie
Foto: KoalaParkLaundromat / pixabay.com

Dacă v-ați cumpărat o haină, fie ea un palton sau o geacă, însă vreți ca aceasta să fie unică, atunci ați putea lua în calcul să îi aplicați o broderie, adică o cusătură în relief.

Se crede că tehnici primitive de brodare au luat naștere la scurt timp după apariția îmbrăcăminții, broderia fiind considerată un semn de superioritate, astfel că numai conducătorii se bucurau de haine brodate.

Cu toate acestea, broderia ca formă de artă a apărut prima oară în Epoca Fierului. Totul a început când omul și-a dat seama că firele din blana anumitor animale pot fi folosite pentru a uni două bucăți de piele. Automat, a descoperit și că același fir poate fi folosit pentru a crea diferite modele pe acel material. Încet-încet au început să fie folosite și diferite mărgele, pietre sau oase pentru a diversifica modelele.

Există modele de broderie din acea perioadă care s-au conservat și sunt expuse în muzee. Cele mai multe dintre acestea au fost descoperite în Egipt, China sau India. Ce este cu adevărat fascinant e diversitatea lor, fiind foarte ușor de observat cum fiecare cultură și-a dezvoltat propriul stil de broderie.

Odată cu revoluția industrială, arta broderiei s-a schimbat radical. S-a automatizat procesul de brodare, dar și metodele de a fabrica și îmbunătăți materiile prime cum ar fi mărgelele sau firele. În această perioadă, perlele sau pietrele prețioase au început să fie folosite tot mai mult în brodarea articolelor vestimentare.

Chiar dacă stilurile diferă foarte mult în funcție de zonă, cultură și tradiții, obiecte brodate cu fir se găsesc peste tot în lume. Există sute de modalități în care firele pot fi cusute pe un material textil, cele mai complexe modele fiind realizate cu fire din metale prețioase. La fel ca și în cazul broderiei cu fir, există sute de tehnici și metode prin care perlele pot fi aplicate pe materialul textil, pentru diferite efecte vizuale.

Astăzi, broderia este folosită pe scară largă, de la etichete, sigle și logouri pentru diferite produse și branduri până la ecusoane pentru diferite profesii (broderie ecusoane militare, broderie pentru halate medicale, broderie pentru așternuturi de pat, pentru prosoape etc).

În prezent, numeroase broderii sunt realizate cu ajutorul unor programe computerizate, care permit realizarea cu precizie maxima a detaliilor și a combinațiilor complexa de culori, text, sigle și elemente grafice.

Concret, broderia computerizată este un procedeu ultramodern prin care elementele grafice, textele sau siglele dorite sunt prelucrate electronic de un software conectat la masinile de brodat. Practic, programul computerizat comandă mașinii de brodat să realizeze cusăturile dorite, în forma, dimensiunea și gamele coloristice dorite.

Neexistând intervenție umană decât în setarile programului computerizat, rezultatul final va fi o broderie de înaltă fidelitate, cusături perfecte, îmbinări de culori aproape imposibil de executat manual, la o viteză ce conferă productivitate, eficiență și costuri optime pentru clientul final.

Mai multe informații despre tipurile de haine astfel brodate puteți afla de aici.

Foto: KoalaParkLaundromat / pixabay.com