Blue Air anulează 64 de zboruri

FOTO: Blue Air cele mai ieftine zboruri
FOTO: Blue Air

Blue Air va anula 64 de zboruri către Italia și Cipru, care erau planificate pentru perioada 3 – 31 august 2020. Aceste măsuri vin contextul restricțiilor impuse de autoritățile din cele două țări.

„Ca urmare a deciziei autorităţilor italiene şi cipriote de a introduce măsura autoizolării obligatorii de 14 zile şi a supravegherii medicale pentru toate persoanele care sosesc din România sau care s-au aflat în tranzit prin ţara noastră în ultimele două săptămâni, Blue Air este nevoită să anuleze un număr semnificativ de zboruri între România şi Italia şi între România şi Cipru.

În acest moment, sunt afectate 64 de zboruri planificate în perioada 3 – 31 august 2020, urmând ca lista să fie actualizată permanent în funcţie de durata restricţiilor impuse de autorităţile italiene. Rutele afectate de aceste anulări sunt: Bucureşti Otopeni – Milano Malpensa, Florenţa, Napoli; Bacău – Bergamo, Torino, Roma Fiumicino; Iaşi – Torino; Bucureşti Otopeni – Larnaca”, precizează Blue Air, într-un comunicat.

Pasagerii Blue Air afectaţi de aceste anulări vor primi toate detaliile referitoare la opţiunile pe care le au la dispoziţie pe e-mailul furnizat în momentul rezervării biletului. Aceştia pot opta pentru reprogramarea gratuită a călătoriei în primele 7 zile de la data iniţială a zborului direct printr-un e-mail către adresa zbor.anulat@blueair.aero.

În cazul în care pasagerul nu optează pentru rebooking gratuit, după cele 7 zile de la data zborului anulat, Blue Air va transfera automat contravaloarea biletului în portofelul electronic Blue Wallet al persoanei care a efectuat achiziţia, de unde banii vor putea fi utilizaţi în termen de 2 ani pentru a cumpăra bilete pentru orice altă destinaţie deservită de Blue Air.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.