Avocatul Poporului: ”Virusul există și trebuie combătut, dar niciun stat UE nu internează forțat”

renate weber
Renate Weber. Foto: Youtube

Avocatul Poporului, Renate Weber, a contestat la Curtea Constituțională noua lege a carantinei și izolării, spunând că internarea obligatorie pe o perioadă de 48 de ore constituie un abuz.

”Am considerat că ambele articole sunt în contradicţie cu prevederi din Constituţie. Noi considerăm că anumite alineate din lege nu respectă decizia anterioară a CCR. Curtea spusese foarte clar că, atunci când e vorba de internarea obligatorie într-un spital, pentru că este o măsură privativă de libertate, trebuie să fie de ultim resort. Adică, înainte trebuie să se apeleze la alte remedii prin care să se asigure că nu se răspândeşte o boală contagioasă”, a spus Weber la EuropaFM.

Întrebată dacă este de acord că există coronavirusul, Avocatul Poporului a răspuns: ”Bineînţeles. Am grijă de mine, de angajaţi, de familia mea. Ba văd că e mai agresiv decât au considerat cei de la OMS. Sigur că virusul există şi el trebuie combătut. Dar nici un alt stat din UE nu internează persoanele împotriva voinţei lor”.

”Legea era obligată şi, din păcate, nu face asta, era obligată să stabilească felul în care vă izolaţi acasă, cine verifică faptul că staţi în izolare, cu cine ţineţi legătura dacă starea de sănătate se va înrăutăţi şi aşa mai departe”, a mai zis Renate Weber.

O altă contestație a Avocatului Poporului a dus, în urmă cu câteva luni, la externarea din spitale a mai multor pacienți bolnavi de coronavirus. La scurt timp după aceea, transmisia virusului în comunitate s-a intensificat.