Scoțienii au adus fotbalul la Giurgiu. Păcat că a fost ceață

Partida dintre Astra Giurgiu și Celtic Glasgow, scor 1-1, a fost mai mult decât un meci de fotbal. A fost o întâlnire a civilizaților cu necivilizații.

Ceața, la fel de deasă precum cea din jurul celebrelor loch-uri scoțiene, a acoperit stadionul Marin Anastasovici, cu tribunele lui noi de metal, dar și împrejurimile dezolante de la marginea sudică a României.

După ce au încercat să stabilească noi recorduri mondiale ale alcoolemiei la o cârciumă locală (n.r. – care avea gresie pe jos, detaliu important, mai ales după ce numeroșii bețivi îmbrăcați în alb și verde au fost alungați de patronul unui alt restaurant giurgiuvean, de teama unor pagube produse mochetei), cei aproape o mie de fani scoțieni – bine crescuți, fără impulsuri violente – au asigurat o frumoasă coloană sonoră a partidei. Una slabă, între două echipe mediocre.

Astra, mai tehnică, dar fără voință (n.r. – exemplul suprem fiind căpitanul Constantin Budescu, care își irosește din pură comoditate talentul evident) a fost dominată de Celtic – formație previzibilă, muncitoare, care nu păcălește fotbalul.

Mingea s-a pierdut de multe ori în ceața de la Giurgiu (eveningexpress.co.uk)
Mingea s-a pierdut de multe ori în ceața de la Giurgiu (eveningexpress.co.uk)

Chiar și așa, splendidul gazon din Giurgiu a fost binecuvântat cu două goluri superbe. Norvegianul Stefan Johansen l-a învins pe impecabilul portar român Silviu Lung – omul meciului – cu un șut la vinclu în prima repriză, în timp ce brazilianul William De Amorim a egalat printr-o execuție demnă de țara sa de orgine.

Este primul punct câștigat de Astra în grupele unei competiții europene, însă deținătoarea Supercupei României a pierdut orice șansă de a se califica în faza următoare a Ligii Europa, unde va ajunge, aproape sigur, Celtic.

Remiza, finalitatea jocului, nu ar trebui să fie, însă, și concluzia lui. Diferențele dintre cele două culturi care s-au ciocnit aseară la Giurgiu au fost evidente. Jurnaliștii veniți din Insulă au stat cu laptopurile deschise pe ultimele rânduri ale tribunei, primindu-i cu urale pe colegii care au ratat prima parte a meciului după ce au rămas blocați în liftul modernului centru de lucru al Astrei. De cealaltă parte, pe rândurile de mai jos de la masa presei, ziariștii autohtoni au deschis doar câteva pungi de semințe.

Celtic joacă fotbal de 127 de ani. România există ca țară de 137. Astra nu contează.

Orice zi poate fi ultima pentru clubul giurgiuvean – un capriciu al oligarhului Ioan Niculae, care a schimbat 25 de antrenori în cele două decenii de când patronează echipa. De cealaltă parte, norvegianul Ronny Delia este doar al 18-lea manager al faimoasei echipe din Glasgow, campioană a Europei în 1967.

Suporterii scoțieni s-au simțit ca acasă la Giurgiu (Vlad Chirea)
Suporterii scoțieni s-au simțit ca acasă la Giurgiu (Vlad Chirea)

Dacă pentru Astra fotbalul e doar o afacere, pentru Celtic e un mod de viață. Scoțienii au cântat fericiți în ceața de lângă Dunăre, de parcă ar fi așteptat toată viața să vină la Giurgiu. Au adus cu ei pasiunea, sentiment pe cale de dispariție în multe colțuri înnegurate ale României.

Astra Giurgiu — Celtic Glasgow 1-1

6 noiembrie 2014
Liga Europa – Grupa D

Au marcat: William De Amorim (79) / Stefan Johansen (32)

Astra: 1. Silviu Lung jr — 22. Vassilis Pliatsikas, 5. Syam Ben Youssef, 15. Cristian Oros, 13. Júnior Morais — 14. Vincent Laban, 6. Seidu Yahaya (8. Takayuki Seto, 81) — 9. Gabriel Enache, 10. Constantin Budescu (căpitan; 4. George Florescu, 63), 23. Joaozinho (91. William De Amorim, 46) — 19. Sadat Bukari. Antrenor: Oleg Protasov.

Celtic: 26. Craig Gordon — 23. Mikael Lustig, 22. Jason Denayer, 5. Virgil van Dijk, 3. Emilio Izaguirre — 8. Scott Brown (căpitan), 21. Charlie Mulgrew — 42. Callum McGregor, 25. Stefan Johansen, 32. Mubarak Wakaso (2. Adam Matthews, 80) — 12. Stefan Scepovic (28. Leigh Griffiths, 73). Antrenor: Ronny Deila.

Arbitru: Serghei Boiko (Ucraina)