Apartamente moderne, închiriate cu 10-20 euro. Soluția lui Vîntu la criza francului elvețian

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu propune un program economic, numit “Republica Rezidențială”, prin care să se construiască un fond de 150.000 de locuințe, care să fie închiriate cu tarife lunare de 10, 15 și 20 de euro.

Potrivit proiectului lui Vîntu, Programul Republica Rezidențială ar urma să fie destinat persoanelor/familiilor cu venituri medii-joase, ce caută alternativa la contractarea unui credit bancar în vederea achiziționării unei locuințe în regim de proprietate personală.

Fondul de locuințe realizat prin Republica Rezidențială ar urma să fie alcătuit din garsoniere și apartamente de două și trei camere, toate realizate în principal din fonduri publice.

Acestea ar urma să fie grupate sub formă de bloc, fiind puse la dispoziția locatarilor complet utilate.

În ceea ce privește suprafețele locative utile, în Republica Rezidențială, o garsonieră ar urma să aibă 30 mp, un apartament cu 2 camere, 45 mp, iar unul cu 3 camere 60 mp.

“Dimensionarea propusă a pornit de la constatarea potrivit căreia spațiul mediu de locuit pentru o persoană în România este de cca. 20 mp utili, conform Recensământului Populației și Locuințelor (RPL) derulat în octombrie 2011”, se arată în proiectul Republica Rezidențială a lui Sorin Ovidiu Vîntu.

Potrivit acestuia, rațiunea nivelului modic vine din intenția de a crea efecte de venit pozitive pentru gospodăriile care vor beneficia de program, de natură a deveni un vector de creare de avuție privată și de venituri fiscale, impactul acestui din urmă aspect fiind luat în calcul în evaluarea rentabilității programului.

În ceea ce privește finanțarea Republicii Rezidențiale, în primă ipoteză, SOV susține că va fi realizată din fonduri publice, existând posibilitatea ca în ecuație să poată fi atrase în completare resurse financiare din mediul bancar, precum și din fonduri europene.

“Prezenta analiză pornește de la ideea acoperirii programului 100% din fonduri bugetare, evaluându-se impactul programului asupra finanțelor publice (recuperarea investiției publice din efectele de antrenare produse în ansamblul mediului economic ca efect al programului)”, se arată în proiectul lui Vîntu.

Referitor la durata de realizare a fondului locativ, aceasta ar fi de 5 ani, de la începerea și până la darea lui în folosință.

Prețul final pe metrul pătrat la cheie pentru o astfel de locuință ar urma să fie de aproximativ 350 de euro, calculat în următoarele condiții.

Construcție „la roșu” cu racord utilități 175 euro
Finisaje și instalații sanitare și electrice 100 euro
Cheltuieli neprevăzute / variație pozitivă de preț 25 euro
Marjă de profit la cost (10%) 30 euro
Preț perceput de constructor 330 euro
Teren 20 euro
Preț final mp util ~350 euro

Potrivit proiectului Republica Rezidențială, unele terenuri pot fi cesionate cu titlu gratuit de stat, altele vor trebui achiziționate la prețurile pieței în zone aflate deja în curs de dezvoltare rezidențială.

Astfel, ar rezulta un cost total de construcție suportat de bugetul public de aproximativ 2,4 miliarde euro, ceea ce ar reprezenta 1,6% PIB (PIB = 150 miliarde euro).

Acestor costuri ar urma să li se adauge cheltuielile legate de dotarea cu mobilă, electronice și electrocasnice, textile și alte articole menaj, se arată în proiectul Republica Rezidențială.

Pentru bunuri de amenajare interioară, Vîntu a estimat un cost total de aproximativ 610 milioane euro pentru toate cele 150.000 locuințe.

Ele au fost repartizate astfel pentru fiecare garsonieră, apartament cu două și trei camere.

Mobilă: 1.040 euro, 1.670 euro, 2.297 euro
Produse electronice și electrocasnice: 1.656 euro, 1.967 euro, 2.278 euro
Produse textile: 204 euro,  309 euro, 513 euro
Alte articole de menaj (metal, mase plastice, sticlărie, ceramică etc.): câte 89 de euro pentru fiecare tip de locuință.

Costurile dotărilor s-ar ridica la 2.989 euro pentru o garsonieră,  4.035 euro pentru două camere și 5.177 euro pentru un apartament de trei camere. Costul total de amenajare suportat de bugetul public ar ajunge astfel la 610 milioane euro.

“În acest scenariu, costul total de construcție ar reprezenta 0,4% PIB (PIB = 150 miliarde euro). Costul total al programului = Cost total de construcție + Cost total de amenajare =2.973 milioane euro (3 miliarde euro, reprezentând 2% din PIB). Dacă se va realiza în 5 ani, atunci costul anual al programului s-ar situa la 0,6 miliarde euro”, după cum arată Vîntu în Republica Rezidențială.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.