Animale sălbatice din România. Ce specii sunt cele mai numeroase

Foto: Bernard Landgraf (User:Baerni) / wikipedia.org /Lviatour / wikipedia.org / Retron / wikipedia.org / Michael Gäbler / wikipedia.org

În România trăiesc sute de mii de animale sălbatice, de la binecunoscutele căprioare – care pot fi întâlnite nu doar la munte, ci și în pădurile din zonele deluroase, premontane sau chiar de la câmpie – până la discreții râși. De Ziua Mondială a Mediului, sărbătorită în fiecare an pe 5 iunie, GreatNews a alcătuit o listă cu informații interesante despre cele mai spectaculoase animale sălbatice din România.

Folosind cele mai recente date referitoare la efectivele fiecărei specii, obținute de la Ministerul Mediului, am aflat care sunt speciile de mamifere cu un număr mare de exemplare, dar și speciile unde numărul exemplarelor este redus.

Bineînțeles, lista nu este exhaustivă, așa că vă invităm să ne povestiți și despre alte animale sălbatice din România care vă fascinează.

Animale sălbatice din România – căprioara

 

1. Căprior și căprioară (Capreolus capreolus – denumirea științifică a speciei). Potrivit evaluării de efective din 2016, la acea dată existau în România aproximativ 203.000 de exemplare (masculi și femele).

De culoare roșiatică sau gri-maronie, căprioara are o lungime a corpului de aproximativ 95-135 de cm, o înălțime la greabăn (la umăr, deci fără cap) de 65-75 de cm și o greutate medie de 15 – 35 de kilograme. Căpriorii sănătoși dezvoltă coarne destul de scurte, lungi de doar 20-25 de cm. După ce masculul își pierde coarnele și încep să îi crească altele, acestea sunt acoperite de un strat subțire de blană ca o catifea, care ulterior dispare pe măsură ce rezerva de sânge a blănii e consumată. În sălbăticie, căprioara atinge o durată maximă a vieții de 10 ani. Sursa informațiilor: wikipedia.org.

Sursa: Marek Szczepanek / wikipedia.org

Câte animale sălbatice sunt în România

 

2. După căprioară, următorul cel mai răspândit animal sălbatic din România este mistrețul (Sus scrofa). Centralizarea din anul 2016 arată că la acel moment în țara noastră trăiau în jur de 96.000 de mistreți. Precum căprioara, și mistrețul are un risc scăzut de dispariție, specia fiind una extrem de adaptabilă la diverse condiții de mediu.

Mistreții sunt foarte robuști, fiind capabili să sape 8-10 cm în pământ înghețat și chiar să răstoarne stânci de 40-50 de kilograme. Ating viteza maximă de 40 de km/h și pot sări până la o înălțime de 1,4 – 1,5 metri. În cea mai mare parte a Europei, masculii au o greutate de 75-100 de kilograme, o lungime a corpului de 150 de cm și o înălțime la greabăn de 75-80 de cm.

Femelele cântăresc 60-80 de kilograme, au o înălțime la greabăn de 70 de cm și o lungime a corpului de 140 de cm.

Mistreții sunt omnivori și au o diversitate a dietei comparabilă cu cea a oamenilor. Mănâncă rădăcini, bulbi, nuci, fructe, semințe, frunze, scoarță de copac, viermi, insecte, pești, rozătoare, ouă de păsări, șopârle, șerpi, broaște, precum și carcase de animale moarte. Un mistreț de 50 de kilograme are nevoie de 4.000 – 4.500 de calorii pe zi, ba chiar mai mult în timpul iernii și în cazul femelelor însărcinate. Sursa: wikipedia.org.

Sursa: wikipedia.org

Animale sălbatice din România – vulpile roșii

 

3. În România se estimează (2016) că trăiesc aproximativ 65.000 de vulpi roșii (Vulpes vulpes). În ceea ce privește dimensiunile vulpilor roșii, variațiile sunt destul de mari de la un exemplar la altul. Spre exemplu, o vulpe adultă poate ajunge să cântărească 14 kilograme, dar poate avea și o greutate mai mică decât cea a unei pisici (2,2 kilograme). În medie, vulpile adulte măsoară 35-50 de cm la greabăn și au o lungime a corpului de 45-90 de cm. Cea mai mare vulpe roșie înregistrată în istorie a fost vânată în Scoția, în Marea Britanie, în anul 2012: ea cântărea 17,2 kilograme. Sursa: wikipedia.org.

Interesant este că vulpile au reușit să colonizeze chiar și zone urbane, în special suburbiile cu o densitate scăzută a populației. Se pare că vulpile au ajuns în orașul Bristol din Regatul Unit în anii ’30, iar ulterior în Londra, în anii ’40. S-au înmulțit atât de tare în capitala Marii Britanii, încât în anul 2006 se estima că în Londra trăiesc 10.000 de vulpi, relata National Geographic la acea dată.

În Zurich, Elveția, vulpile au început să fie văzute din anii ’80. În București, este deja celebru cazul vulpii pozate în Parcul Văcărești de fotograful Helmut Ignat.

Foto: Peter Trimming / wikipedia.org

Numărul animalelor sălbatice din România

 

4. Cerbul comun (Cervus elaphus). Estimările din 2016 arată că avem aproximativ 46.000 de exemplare din această specie.

Masculii au o lungime a corpului de 175-250 de cm și cântăresc, în medie, 160-240 de kilograme. Unii dintre cei mai mari cerbi din Europa sunt cei din Munții Carpați, acești cerbi ajungând până la 500 de kilograme. Femelele sunt lungi de 160-210 cm și cântăresc 120-170 de kilograme. Înălțimea la greabăn variază între 96 și 130 de cm.

Spre deosebire de femele (ciute), masculii au coarne puternic ramificate ce se reînnoiesc. Coarnele sunt oase ce pot crește și cu 2,5 cm pe zi. Ele încep să crească primăvara și cad în fiecare an, de regulă pe la sfârșitul iernii. În general, coarnele sunt lungi de 70 de cm și cântăresc 1 kilogram, însă coarnele exemplarelor mai mari ajung și la o lungime impresionantă, de 115 cm, și la o greutate de 5 kilograme.

În sălbăticie, cerbii comuni trăiesc în medie 10-13 ani, deși unele subspecii care nu resimt foarte mult presiunea prădătorilor ajung să trăiască 15 ani în natură. În captivitate, cerbii comuni trăiesc 20 de ani. În România, lupul, ursul, râsul, câinii vagabonzi sălbăticiți și mistreții (în cazul puilor de cerb) sunt dușmanii naturali ai cerbului comun.

Cerbii comuni au un comportament foarte interesant atunci când vine vorba de a se proteja de prădători. Cât timp masculii au coarne pe cap (adică aproximativ jumătate de an), cerbii sunt mai puțin gregari și dispuși să stea alături de alți masculi (coarnele le oferă protecție împotriva altor animale). În schimb, odată ce coarnele le-au căzut, masculii tind să formeze grupuri și să coopereze. Turmele tind să aibă unul sau mai mulți membri care stau de pază, în vreme ce restul mănâncă și se odihnesc.

În ceea ce privește femelele, după ce s-au împerecheat, ele formează turme mari, de până la 50 de exemplare. Puii sunt ținuți aproape de ciută cu ajutorul unor sunete scoase de mamă. Atunci când prădătorii se apropie de turmă, cele mai puternice și mai robuste femele se pun zid și își folosesc picioarele pentru a-și lovi atacatorii. Sursa: wikipedia.org.

Foto: Lviatour / wikipedia.org

Animale sălbatice din România – bursucul

 

5. În România trăiesc, potrivit estimărilor din 2016, aproximativ 21.000 de bursuci, cunoscuți și sub numele de viezuri (Meles meles).

Cu o blană în culorile alb, maro, gri și negru, bursucul poate fi recunoscut cu ușurință după cele două dungi negre ce pornesc de la bot și trec peste ochi și urechi. Greutatea sa variază destul de mult. Este mult mai „suplu” primăvara, având doar 7-13 kilograme, în timp ce toamna, înainte de a începe perioada de hibernare, cântărește 15-17 kilograme. Bursucul începe să se pregătească pentru somnul de iarnă de la finalul verii, acumulând grăsime. Greutatea lui maximă e atinsă prin luna octombrie. Când se retrage în vizuină, el blochează intrările cu pământ și frunze uscate. Odată ce a căzut zăpada, bursucul nu mai părăsește vizuina.

Bursucul este un animal nocturn și social. Ziua, el doarme în una dintre vizuinile construite pe teritoriul său, la adâncimi de 0,5 – 2 metri. De regulă, o vizuină e alcătuită dintr-o rețea de tuneluri și camere (pentru dormit, pentru creșterea puilor etc) și are mai multe intrări. Cele mai mari vizuini sunt suficient de mari pentru a „găzdui” chiar și 15 animale din mai multe familii și ajung să aibă până la 300 de metri de tuneluri și 40 de intrări. Construcția unui astfel de tunel elaborat poate dura mai mulți ani. Unele vizuini sunt folosite timp de zeci de ani, fiind transmise din generație în generație.

Interesant este că bursucii sunt animale foarte curate. Ei construiesc latrine comune unde își fac nevoile, amplasate în afara vizuinilor. Iar dacă un bursuc moare în interiorul vizuinii, ceilalți viezuri vor sigila camera respectivă și vor construi una nouă. Sursa: wikipedia.org.

Foto: kallerna / wikipedia.org

Câți șacali sunt în România

 

6. Populația de șacali din România a ajuns la aproximativ 10.000 de exemplare (estimare din anul 2016). Mai bine de un sfert dintre aceștia trăiesc în Dobrogea: 1.800 în județul Tulcea și 800 în județul Constanța.

Comparativ cu lupul arab, care este cea mai mică subspecie de lup, șacalul auriu (Canis aureus) este mai mic, are picioare mai scurte, o frunte mai puțin proeminentă și un bot mai îngust și mai ascuțit. Culoarea blănii sale variază de la un galben-crem palid în timpul verii la un bej roșiatic închis iarna.

Masculii au o lungime a corpului de 71-85 de cm, iar femelele de 69-73 cm. Ambele sexe au o înălțime la greabăn de 45-50 de cm. În ceea ce privește greutatea, masculii cântăresc 6-14 kilograme, iar femelele 7-11 kilograme. Pentru comparație, lupul arab cântărește, în medie, 20 de kilograme.

Șacalul auriu este un prădător, dar se hrănește și cu animale moarte. El se poate deplasa până la 12-15 kilometri într-o singură noapte pentru a căuta mâncare sau un habitat mai bun.

În societatea șacalilor, familia reproducătoare reprezintă unitatea socială de bază. Familia e însoțită uneori de pui. Foarte interesant este faptul că șacalul auriu este monogam și va rămâne cu același partener pe tot parcursul vieții. Sursa: wikipedia.org.

Foto: Вых Пыхманн / wikipedia.org

Animale sălbatice din România – pisica sălbatică

 

7. Potrivit datelor deținute de Ministerul Mediului, în România trăiesc la ora actuală în jur de 7.555-8.550 de pisici sălbatice (Felis silvestris). Aceste date au fost raportate Comisiei Europene pentru anul 2019.

Blana pisicii sălbatice variază de la maro la gri, cu dungi mai închise la culoare. De regulă, pisica sălbatică este mai mare și mai robustă decât cea domestică și are blana mai lungă și dungată. Masculii cântăresc, în medie, 5-8 kilograme, iar femelele 3,5 kilograme.

În Munții Carpați, pisica sălbatică se hrănește în special cu diferite specii de șoareci, iar ocazional cu iepuri sălbatici.

Din păcate, în majoritatea țărilor europene pisicile sălbatice au ajuns să fie destul de rare. Deși sunt protejate legal, în unele țări oamenii încă le mai împușcă atunci când le confundă cu pisicile vagaboande. Cea mai mare populație de pisici sălbatice din Europa trăiește în Spania și în Portugalia, însă este amenințată de pierderea habitatului și de amestecarea cu populația de pisici vagaboande (cele două specii se pot încrucișa, ceea ce duce la pierderea trăsăturilor speciei sălbatice). Sursa: wikipedia.org.

Foto: Péter Csonka http://www.csonkapeter.hu/
Michael Gäbler / wikipedia.org

Animale sălbatice din România – Câte capre negre sunt în România

 

8. Capra neagră (Rupicapra rupicapra) – 7.700 de exemplare (estimare pentru anul 2016).

Ajunsă la maturitate, capra neagră are o înălțime la greabăn de 70-80 de cm și o lungime a corpului de 107-137 de cm. Masculii cântăresc 30-60 de kilograme și sunt ceva mai mari decât femelele (25-45 de kilograme). Ambele sexe au coarne scurte, relativ drepte, dar care la vârf sunt îndoite înapoi. Vara, blana caprelor negre este maronie, iar iarna aceasta devine gri.

Femelele și puii lor trăiesc în turme de 15-30 de indivizi, în timp ce masculii preferă să trăiască solitari în cea mai mare parte a anului. În perioada de împerechere (sfârșit de noiembrie, început de decembrie), masculii duc lupte foarte dure pentru a atrage atenția femelelor. De regulă, femela dă naștere unui singur pui (foarte rar – gemeni). Dacă mama este ucisă, celelalte femele din turmă încearcă să crească puiul.

În captivitate, caprele negre ajung chiar și până la vârsta de 22 de ani, însă în sălbăticie vârsta maximă identificată a fost de 15-17 ani. Dușmanii naturali ai caprei negre sunt râșii, lupii și urșii. Capra neagră are avantajul că este foarte rapidă, atingând 50 de km / oră. În plus, ea poate să sară 2 metri vertical în aer sau până la 6 metri în lungime. Sursa: wikipedia.org.

Capră neagră fotografiată în Munții Retezat. Foto: Igor.skokan / wikipedia.org
Foto: Manfred Werner / wikipedia.org

Animale sălbatice din România – Câți urși sunt în România

 

9. Ursul brun (Ursus arctos). Pentru anul 2019 a fost raportată Comisiei Europene o populație aproximativă de 6.450 – 7.200 de urși bruni.

După zimbru, ursul brun este cel mai mare animal sălbatic de uscat din România. Un mascul ajuns la maturitate cântărește, în medie, 250-300 de kilograme, și poate ajunge la o greutate maximă de 480 de kilograme și o lungime de 2,5 metri. Femelele sunt mai mici, greutatea lor variind între 150 și 250 de kilograme.

După cum îi spune și numele, ursul brun are o blană maro, care variază de la nuanțe galben-maronii până la maro închis, maro-roșiatic și chiar negru în unele cazuri. Părul din blană crește până la 10 cm lungime. Ghearele urșilor ajung și ele până la 10 cm lungime.

Din păcate, ursul brun a dispărut din unele părți din Europa. Specia trăia pe actualul teritoriu al Irlandei și al Marii Britanii, dar a dispărut de acolo încă din jurul anului 1.000, fiind exterminată prin vânătoarea excesivă. În timpul Romei Antice urșii bruni erau folosiți în timpul luptelor în arenă. Se pare că cei mai puternici urși erau cei din actuala Scoție și din vestul Peninsulei Balcanice (Croația și Bosnia și Herțegovina de astăzi).

Un alt aspect interesant este modul în care ursul brun și-a schimbat dieta sub presiunea oamenilor. De pildă, în Antichitate, ursul brun era în mare parte carnivor, iar 80% din dieta sa era alcătuită din carne de animale. Apoi, în Evul Mediu, pe măsură ce habitatul său a început să se micșoreze, cantitatea de carne din dieta sa a scăzut, carnea ajungând să reprezinte numai 40% din mâncarea consumată. Astăzi, ea reprezintă nu mai mult din 10-15% din dieta unui urs brun, restul de hrană fiind plante, ciuperci, fructe de pădure, rădăcini sau bulbi.

Urșii bruni au o durată de viață destul de lungă. În regiunile unde vânătoarea este redusă, urșii trăiesc, în medie, 25 de ani. Cel mai bătrân urs brun sălbatic cunoscut a trăit 37 de ani. În captivitate, masculii ajung chiar și la 47-50 de ani. Sursa: wikipedia.org.

Urs brun fotografiat în apropiere de șoseaua Transfăgărășan, în Munții Făgăraș. Foto: Ferenc Dénes / wikipedia.org

Animale sălbatice din România – cerbul lopătar

 

10. Cerbul lopătar (Dama dama) – 6.500 de exemplare, conform estimării din 2016.

Spre deosebire de cerbul comun, cerbul lopătar are coarnele mai late, ca niște lopeți (de aici și numele speciei), neascuțite la vârfurile principale (cele mai lungi). Doar masculii au coarne. O altă metodă de a-i deosebi este după blană: cerbul lopătar are în timpul verii un păr roșiatic-maro, cu pete albe, iar iarna gri închis cu pete neclare. În schimb, cerbul comun nu are pete. Deși toți puii de cerb comun se nasc pătați, ei și le pierd până la sfârșitul verii. Există însă cazuri rare când adulții păstrează câteva pete pe spatele lor pe timpul verii.

De asemenea, cerbul lopătar este mai mic decât cerbul comun. Un cerb lopătar mascul ajuns la maturitate are 140-160 de cm lungime, o înălțime la greabăn de 85-95 de cm, o greutate de 60-100 de kilograme. Femelele sunt lungi de 130-150 de cm, au o înălțime la greabăn de 75-85 de cm și cântăresc 30-50 de kilograme. Cei mai mari masculi observați măsurau 190 de cm lungime și cântăreau 150 de kilograme. Cerbul lopătar trăiește în jur de 12-16 ani.

Foarte agil și rapid, cerbul lopătar poate alerga cu până la 48 de km/h. Poate face sărituri înalte de 1,7 metri și poate sări până la 5 metri în lungime. Sursa: wikipedia.org.

Foto: B.Navez / wikipedia.org

Câți lupi sunt în România

 

11. Lupul cenușiu (Canis lupus). Pentru anul 2019, România a raportat către Comisia Europeană un număr de 2.500 – 3.000 de exemplare de lupi cenușii.

Masculii cântăresc, în medie, 43-45 de kilograme, iar femelele 36-39 de kilograme. Cel mai mare exemplar cunoscut cântărea nu mai puțin de 79,4 kilograme (acesta a fost vânat în Alaska, în iulie 1939). Iarna, blana lupului este predominant gri, deși pot apărea și cazuri când aceasta este aproape albă, roșie, maro sau neagră. Lungimea masculilor adulți este, în medie, de 105-160 de cm, iar înălțimea la greabăn de 80-85 de cm.

Lupul cenușiu poate atinge viteze de 55-70 de km/h, poate sări 5 metri în lungime și poate menține un ritm alert de urmărire a prăzii pentru cel puțin 20 de minute.

Lupii cenușii sunt animale sociale, unitatea socială de bază fiind perechea (alcătuită dintr-un mascul și o femelă), ea fiind însoțită de puii adulți ai acesteia. Lupul cenușiu este, în general, monogam, iar perechile rămân împreună toată viața. O haită tipică e alcătuită dintr-o familie cu 5-11 animale (1 sau 2 adulți, 3-6 lupi tineri și 1-3 pui de un an).

Uneori, o haită e alcătuită din 2-3 astfel de familii. În mod excepțional, au fost observate și haite alcătuite din aproximativ 40 de lupi. Haitele de lupi aflate în căutare de hrană parcurg aproximativ 25 de kilometri pe zi. De obicei, perechea face pui în fiecare an, iar aceștia stau în haită pentru următoarele 10-54 de luni înainte de a pleca odată ce își ating maturitatea sexuală sau intră în conflict pentru resurse. Un individ tânăr plecat din haită își va căuta o pereche și, odată ce a găsit-o, cei doi vor călători împreună pentru a-și găsi un habitat unde să nu existe haite ostile.

Totuși, deoarece numărul femelelor este în general mai mare, este posibil ca un tânăr mascul plecat din „cuibul părintesc” să nu își găsească parteneră. Atunci, el pur și simplu se va împerechea cu femelele din alte haite care au deja un partener stabil, însă nu va forma o legătură de durată cu aceste femele. Acești lupi sunt așa-numiții „lupi Casanova”. De asemenea, dincolo de comportamentul heterosexual, la lupi a fost observat și comportamentul homosexual.

Studiile pe lupi care au urmărit nivelul hormonului corizol arată că acesta crește semnificativ atunci când un membru al haitei moare, ceea ce ar indica faptul că lupii resimt un nivel sporit de stres într-o astfel de situație. Sursa: wikipedia.org.

Foto: Retron / wikipedia.org

Animale sălbatice din România – râsul

 

12. În anul 2019 se estimează că în România trăiesc în jur de 2.100 – 2.400 de exemplare de râs (Lynx lynxs).

Râsul este unul dintre cele mai discrete animale din România și chiar și împătimiții drumețiilor pe munte rar se pot lăuda că au văzut un exemplar. Deși uneori vânează ziua atunci când mâncarea este puțină, râsul este în principal un animal solitar, nocturn și crepuscular, care își petrece ziua dormind în desișuri sau în alte locuri ascunse.

Sunetele făcute de râs sunt foarte slabe și sunt auzite extrem de rar. Totuși, specialiștii care i-au observat perioade îndelungate au identificat un comportament tipic felinelor. Precum pisicile domestice, și râșii miaună, torc, sâsâie, hârâie și „vorbesc” cu prada la care nu pot ajunge.

Râsul are o lungime de 80 – 130 de cm și o înălțime la greabăn de 60-75 de cm. De obicei, masculii au o greutate de 18-30 de kilograme, iar femelele de 8-21 de kilograme. Vara, linxul are o blană destul de subțire, roșiatică sau maro, care iarna este înlocuită de una mai groasă ce are o culoare variabilă (de la gri-argintiu la maro-gri). Blana este acoperită aproape întotdeauna cu pete negre, în vreme ce gâtul și bărbia râsului sunt mereu acoperite de blană albă.

Râșii vânează iepuri, marmote, veverițe, șoareci și alte rozătoare, bursuci, păsări, oi, vulpi, mistreți, capre negre, căprioare, cerbi. De asemenea, râșii consumă și hoituri. Un râs adult are nevoie de 1,1 – 2 kilograme de carne pe zi. Deși pentru râs este riscant să atace o pradă mare precum un cerb, abundența de hrană oferită de o vânătoare de succes îl determină adesea pe râs să își încerce norocul. Râsul este un prădător foarte puternic și există cazuri documentate în care un râs a ucis un cerb adult de 150 de kilograme. Sursa: wikipedia.org.

Foto: mpiet (http://www.mindbox.at/gallery/)
Foto: Bernard Landgraf (User:Baerni) / wikipedia.org
Pui de râs. Foto: Bernard Landgraf / wikipedia.org

Marmote în România

 

13. În România trăiesc, potrivit estimărilor din 2016, în jur de 750 de marmote alpine (Marmota marmota).

Marmotele sunt săpătoare excelente, fiind capabile să penetreze chiar și solul pe care până și un târnăcop ar avea dificultăți să îl spargă. În Europa, ele trăiesc la înălțimi cuprinse între 800 și 3.200 de metri.

O marmotă adultă ajunge la înălțimea de 18 cm la greabăn și la o lungime a corpului de 42-54 de cm (cu excepția cozii, care este destul de lungă, de 13-16 cm). Precum în cazul altor animale care hibernează, greutatea marmotei variază destul de mult în funcție de anotimp. Primăvara, ea este mult mai slabă, cântărind 2,8 – 3,4 kilograme, în vreme ce toamna atinge 5,5 – 8 kilograme. Blana marmotei alpine este un amestec de blond, gri închis și roșu.

Marmotele preferă golurile alpine și pajiștile de la altitudine mare, unde coloniile trăiesc în vizuini adânci. Uneori, marmotele pot fi văzute „făcând plajă” pe o stâncă plată. De fapt, se pare că în acest mod marmotele se răcoresc; este posibil să fie vorba și de un comportament anti-paraziți. Hrana lor e alcătuită din ierburi, grăunțe, insecte, păianjeni și viermi. De multe ori se ridică în două labe pentru a supraveghea mai bine mediul înconjurător și a observa din timp eventualii dușmani.

Vizuinile săpate de marmote sunt alcătuite din tuneluri, camere pentru locuit și zone speciale folosite pe post de toaletă. De regulă, o vizuină este locuită de o singură familie de marmote, însă aceasta poate fi extinsă odată ce a apărut încă o generație în familia respectivă. Fiecare grup de marmote are o pereche dominantă.

Marmotele petrec până la 9 luni din an în hibernare. Când vara este pe final, ele încep să adune plante în vizuini, care vor fi folosite pe post de pat. Hibernarea începe prin octombrie. Atunci, marmotele sigilează vizuina folosind o combinație de pământ și propriile materii fecale. Odată ce a venit frigul, marmotele alpine se înghesuie unele în altele și încep să hiberneze, proces care le încetinește pulsul la doar 5 bătăi pe minut. De asemenea, când hibernează, marmotele respiră doar de 1-3 ori pe minut. În timpul hibernării, grăsimea acumulată este folosită treptat, astfel încât animalele să supraviețuiască peste iarnă. Sursa: wikipedia.org.

François Trazzi / wikipedia.org

Animale sălbatice în România – câinele enot

 

14. Câinele enot (Nyctereutes procyonoides) – 380 de exemplare (estimare din 2016).

Câinele enot are o istorie foarte interesantă. El este un animal care a pătruns foarte recent în fauna României, primul exemplar fiind observat în anul 1951, se arată într-un studiu dedicat apariției acestei specii și în alte țări europene

Câinele enot a venit în România din fosta Uniune Sovietică, unde exista o populație destul de mare. În perioada anilor 1928-1958, aproximativ 10.000 de câini enot au fost introduși în URSS, fiind mutați din insule din Marea Japoniei (câinele enot este originar din Asia de Est, unde este cunoscut și sub numele de tanuki). Câinii enot erau vânați pentru blana lor, iar scopul era de a mări producția, precum și calitatea blănii.

Din URSS, câinele enot a pătruns în numeroase alte țări europene: Finlanda, Bulgaria, Serbia, Franța, România, Italia, Elveția, Germania, Norvegia, Danemarca ori Suedia.

Câinii enot au o dietă omnivoră (mănâncă insecte, rozătoare, amfibieni, păsări, reptile, pești, hoituri, fructe, nuci, bulbi, porumb, struguri, pepeni, dovleci, roșii), motiv pentru care au canini mici și slabi, iar măselele sunt aplatizate. Lungimea corpului este de 45-71 de cm, iar coada de 12-18 cm. Greutatea corpului variază între 3 kilograme în luna martie și 6,5 – 7 kilograme la început de septembrie. Unii indivizi ating o greutate record de 9-10 kilograme.

Blana din timpul iernii are culoarea maro-gri, cu zone negre, ca de exemplu părul de pe față. De asemenea, blana de iarnă este foarte groasă și deasă, firele de păr ajungând până la 12 cm lungime, scopul ei fiind de a-i ține de cald animalului chiar și la temperaturi de – 25 de grade Celsius. Vara, blana este mult mai strălucitoare, având o culoare roșiatică.

Câinele enot este singura specie din familia Canidae (din care fac parte câinele, lupul, vulpea, șacalul) care hibernează. La începutul iernii, câinii enot își sporesc grăsimea de sub piele cu 18-23%. În timpul hibernării, metabolismul lor încetinește cu până la 25%. Sursa: wikipedia.org.

Foto: Prue Simmons / wikipedia.org

Animale sălbatice din România – Câți zimbri sunt în România

 

15. Zimbrul (Bison bonasus). Pentru anul 2019, România a raportat o populație de 110 – 140 de zimbri către Comisia Europeană.

Zimbrul este cel mai mare mamifer terestru din Europa, ajungând să cântărească până la 1.000 de kilograme și să aibă o înălțime la greabăn chiar și peste 1,9 metri. În trecut, el era prezent pe tot continentul, cu excepția unor zone din Spania, Italia și nordul Scandinaviei. Din cauza vânătorii excesive, a braconajului, dar și a reducerii și a fragmentării habitatului, zimbrul a dispărut din România acum mai bine de 200 de ani.

Din fericire, zimbrul a fost reintrodus la noi în țară. În anul 1958, două exemplare de zimbri din Polonia au fost aduse în rezervația de la Hațeg. La ora actuală, turiștii pot admira zimbri și în alte locuri din România, ca de exemplu în munții Țarcu (Poiana Ruscă), aproape de comuna Armeniș din județul Caraș-Severin sau în Rezervația de Zimbri „Dragoș-Vodă” din comuna Vânători-Neamț, județul Neamț.

Zimbri fotografiați în rezervația „Dragoș Vodă” din județul Neamț. Foto: Ccezar2004 / wikipedia.org

Surse foto: Marek Szczepanek / wikipedia.org / wikipedia.org / Peter Trimming / wikipedia.org / Lviatour / wikipedia.org / kallerna / wikipedia.org
/ Вых Пыхманн / wikipedia.org / Péter Csonka www.csonkapeter.hu / Michael Gäbler / wikipedia.org / Igor.skokan / wikipedia.org / Manfred Werner / wikipedia.org / Ferenc Dénes / wikipedia.org / B.Navez / wikipedia.org / Retron / wikipedia.org / Bernard Landgraf (User:Baerni) / wikipedia.org / mpiet (http://www.mindbox.at/gallery/) /
Bernard Landgraf / wikipedia.org / François Trazzi / wikipedia.org / Prue Simmons / wikipedia.org / Ccezar2004 / wikipedia.org