Americanii l-au omorât pe cel mai important general iranian

Foto: Wikimedia Commos

Generalul iranian Qasem Soleimani, liderul gărzilor de elită Quds, a fost ucis în Irak în urma unui atac aerian al forțelor armate americane.

Soleimani (62 de ani) conducea operațiunile militare ale Iranului în Orientul Mijlociu. El a fost ucis lângă aeroportul din Baghdad, alături de alți combatanți susținuți de Iran, în timp ce se afla într-un convoi auto.

Generalul iranian conducea trupele de elită iraniene de mai bine de 20 de ani. Soldații săi au fost implicați în războiul din Siria, de partea președintelui Bashar al-Assad, dar și în Irak, unde s-au luptat cu militanții Statului Islamic.

Soleimani era o figură foarte populară în Iran.

Mai multe rachete au distrus mașinile în care se aflau și alte figuri importante, printre care și liderul miliției irakiene, Abud Mahdi al-Muhandis.

Vestea a fost anunțată de președintele american Donald Trump, care a postat pe Twitter un drapel american.

Pentagonul susține că Soleimani ”pregătea planuri ce vizau atacarea diplomaților americani și a militarilor aliați din regiune”.

”Statele Unite vor continua să ia toate acțiunile necesare pentru protejarea cetățenilor și intereselor noastre, oriunde în lume”, a mai precizat un comunicat al Pentagonului.

Decizia americanilor de a-l anihila pe generalul iranian a dus la o creștere cu 4 la sută a prețului petrolului.

Mai mult, iranienii au jurat răzbunare pentru acest atac. ”Ne vom răzbuna viguros pe americani”, a spus Mohsen Rezaei, fostul șef al Gărzilor Revoluționare.

”Iranul și celelalte națiuni libiere din această regiune vor răzbuna această crimă oribilă a criminalilor americani”, a tunat președintele iranian Hasan Rouhani.