Alcoolismul, depresia și obezitatea ar putea fi tratate prin inhibarea unei proteine

FOTO: HolgersFotografie/Pixabay.com
FOTO: HolgersFotografie/Pixabay.com

Mai multe cercetări făcute în ultima perioadă au ajuns la concluzia că depresia majoră, obezitatea și durerea cronică ar putea fi ameliorate dacă este inhibată o singură proteină. Este vorba despre FKBP51, potrivit reprezentanților Societății Americane de Chimie, citați de Phys.org.

Doctorul Felix Hausch, conducătorul principal al proiectului, susține că proteina FKBP51 deține un rol important în ceea ce privește cele trei afecțiuni.

Mai mult, după ce s-au făcut studii pe șoareci, cercetătorii cred că e posibil ca prin găsirea unui tratament de inhibare a acestei proteine, să poată fi rezolvată și problema dependenței de alcool și să fie descoperite noi leacuri pentru cancerele cerebrale.

Recent, a fost dezvoltat un compus selectiv superior, denumit SAFit2, care a putut bloca proteina FKBP51 la șoareci, diminuând durerea cronică și a avut efecte pozitive asupra obezității cauzate de dietă, dar și asupra dispoziției.

Proteina FKBP51 poate fi localizată în diverse zone ale corpului, precum creier, țesut muscular striatic și adipos, având efecte multiple, de la restricționarea reabsorbției de glucoză, până la influențarea răspunsului la factori de stres. Problema este că această proteină este foarte asemănătoare cu alta, FKBP52, în ceea ce privește strucutura, deși acționează foarte diferit în celule.

Deocamdată, SAFit2 este testat doar pe animale, însă rezultatele sunt încurajatoare. Printre altele, acest compus ajută la a face față mai bine situațiilor de stres, împiedică luarea în greutate și ajută la normalizarea nivelului de glucoză, potrivit cercetătorilor.

Oamenii de știință speră ca noul compus selectiv care inhibă proteina FKBP51 să ajute și în tratamentul cancerului. Mai exact, sunt anumite tipuri de tumori cerebrale în care această proteină se multiplică în exces.

Rezultatele au fost prezentate la Adunarea Societății Americane de Chimie.

FOTO: HolgersFotografie/Pixabay.com

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.