Agențiile de turism anunță că incendiile din Rodos sunt pe care să fie stinse

FOTO: Dimhou/Pixabay.com
FOTO: Dimhou/Pixabay.com

Incendiile din Rodos sunt pe cale de a fi stopate, susţine Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), care citează Organizaţia Naţională de Turism a Greciei.

”Secretarul General al Organizaţiei Naţionale de Turism a Greciei, domnul Dimitris Fragakis, a trimis astăzi, cu privire la declaraţia stării de urgenţă pentru Insula Rodos, următorul mesaj: «Starea de urgenţă privind municipiile din Rodos, afectate de incendiile de pădure, este legată de procesul de compensare a pagubelor suferite ca urmare a acestor incendii. Este important să se menţioneze că încă de ieri serviciile competente au început evaluarea daunelor.

Este, prin urmare, de înţeles că declaraţia stării de urgenţă nu implică în niciun fel că nu este sigur pentru călători să viziteze insula». Astăzi, incendiul din Rodos nu se mai regăseşte în ştirile publicate în mass-media elenă”, anunţă ANAT.

Conform anunţului Departamentului de Pompieri al Greciei, incendiul din Rodos s-a redus într-o zonă greu accesibilă pe munţi, departe de orice sat sau locuinţă.

Vremea, de asemenea, s-a schimbat în bine, urmând să fie ploi în multe zone. Autorităţile elene consideră nu va mai exista niciun pericol şi că vor stinge incendiul foarte curând.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.