Afacere cu sere şi solarii. 10 paşi de urmat

FOTO: Aleks_Creative/Pixabay.com
FOTO: Aleks_Creative/Pixabay.com

Un ghid pentru afacerea ta cu sere si solarii. Dacă eşti pasionat de agricultură şi ai ceva experienţă în legumicultură, în special, ai putea să transformi hobby-ul într-o afacere.

În acest articol, încercăm să îţi arătăm care sunt paşii necesari pentru a obţine profit dintr-o afacere cu sere si solarii.

Afacere cu sere şi solarii – pregătiri înainte de ridicarea serei

Pasul 1. Fă un plan de fezabilitate şi analizează atent piaţa locală. Ia în considerare numărul de locuitori, nivelul de venit al acestora, vârsta locuitorilor, rata şomajului, eventual chiar şi estimare de creştere/scădere a populaţiei. Aruncă o privire asupra concurenţei şi concluzionează dacă ai o şansă reală să vinzi legumele tale locuitorilor.

Pasul 2. Alege legumele pe care vrei să le cultivi în serele tale. Fă o mică cercetare de piaţă şi află ce produs este popular în zona ta. De asemenea, încearcă să găseşti măcar un produs pe locuitorii şi-l doresc, concurenţa nu îl are în sere şi tu ai putea să îl cultivi.

Pasul 3. Alege foarte atent modul în care împarţi sera. Ai grijă la alternarea răsadurilor şi asocierea lor. Şi, nu în ultimul rând, fii deschis la oportunităţi. Dacă ai oportunitatea ca, prin cunoscuţi, să comercializezi flori de 1 şi 8 Martie, nu ezita să plantezi zambile, lalele şi alte astfel de flori pentru ocazii speciale.

Pasul 4. Dacă vrei să produci legume bio, pământul pe care pui sera trebuie să nu fi fost tratat cu pesticide în ultimii trei ani. Interesează-te asupra tuturor regulilor la autorităţile locale şi încearcă să obţii sprijinul lor.

Afacere cu sere si solarii. Ridicarea serei, cultivare si desfacere

Pasul 5. Ridică sera având mare grijă să laşi şi suficiente ferestre, pentru a asigura o bună ventilaţie a serei în zilele excesiv de călduroase. Sera ta poate fi şi una pasivă (fără consum de electricitate din sistemul naţional), dacă alegi să investeţi în panouri fotovoltaice şi accesorii ale acestora (invertoare, baterii etc).

Pasul 6. Alege un sistem de irigaţie pentru sera ta şi gândeşte-te şi la modul în care vrei să faci fertilizarea răsadurilor.

Pasul 7. Cumpără seminţe sau răsaduri de la producători de încredere.

Pasul 8. Fă-ţi un nume în piaţa locală. Trebuie să ai în vedere faptul că clienţii tăi pot fi foarte diferiţi. Poţi găsi oportunităţi de desfacere a produselor din sere în grădiniţe particulare sau de stat, şcoli cu program de after-school, cantine studenţeşti, campusuri studenţeşti, clădiri de birouri, firme de catering, florării, magazine locale, supermarketuri, pieţele de produse proaspete.

Afacere cu sere şi solarii. Promovare inteligentă

Pasul 9. Prezintă-ţi afacerea pe internet (un mic site de prezentare, dublat de o populară pagină de Facebook pot face minuni), arătându-le oamenilor cât de curat este procesul de cultivare a legumelor tale. Oferă clienţilor din oraşul tău şansa de a-şi culege legumele de unii singuri, din seră (clienţii vor fi foarte bucuroşi când vor îşi vor vedea copiii culegând legume).

Pasul 10. Gândeşte-te la eventuale preparate care au ca ingrediente de bază produsele tale. Când livrezi unor clienţi cantităţi mai mari din legumele tale, oferă-le şi o reţetă. Gospodinele vor păstra aceste reţete, iar, dacă treci şi datele tale de contact pe aceeaşi foaie, clienţii îşi vor aminti mai des de sera ta.

Opţional, te poţi gândi şi la o asigurare pentru sera ta de legume sau de flori, pentru a fi protejat financiar în diverse situaţii de criză, precum distrugerea culturilor sau pierderea unui client foarte important.