A treia țară care a depășit 1 milion de infecții cu noul coronavirus

coronavirus
Foto: Alexey_Hulsov / pixabay.com

India a devenit astăzi cea de-a treia țară care a depășit 1 milion de cazuri de coronavirus, după SUA și Brazilia, anunță CNN.

Vineri, 17 iulie, ministrul Sănătății a anunțat un număr record de noi infecții – 34.956 – în doar 24 de ore. Până acum, India a raportat 25.619 decese.

Statele Unite au, în acest moment, cel mai mare număr de persoane infectate: 3,69 milioane (și în jur de 141.000 decese), iar pe locul doi se află Brazilia, cu 2 milioane de infecții și 76.000 de morți.

Potrivit sursei citate, persoanele sărace și cele marginalizate sunt cele care suferă cel mai mult din cauza impactului economic al carantinei și al pierderii locurilor de muncă.

Din cauza lipsei de paturi, de echipamente și de cadre medicale, chiar și pacienților în stare critică a ajuns să le fie refuzată internarea, atât în spitalele de stat, cât și în cele private.

Dincolo de accesul inegal la servicii de sănătate, pentru cei care locuiesc îngrămădiți în mahalalele din marile orașe, adică pentru aproximativ 74 de milioane de oameni, distanțarea socială este imposibilă. În aceste locuri oamenii nu au acces la apă potabilă sau la servicii sanitare, ceea ce crește riscul de a lua virusul.

Aproximativ 60% din cei 1,3 miliarde de locuitori din India sunt considerați săraci, iar în jur de 21% supraviețuiesc cu doar 2 dolari pe zi. Ei lucrează adesea ca muncitori necalificați sau ca zilieri în diferite industrii precum construcțiile sau în agricultură. În marile orașe lucrează și ca măturători de stradă, vânzători de legume sau curieri.

 

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.