A fost stabilit traseul final pentru Autostrada Brașov – Ploiești

autostrada sibiu pitești
Foto: Asociația Pro Infrastructură (Facebook)

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a avizat traseul final al Autostrăzii Ploiești-Brașov. Proiectul este estimat la 5,5 miliarde de euro și include 13 tuneluri cu o lungime totală de 12 kilometri, peste 60 de poduri/pasaje de peste 28 de kilometri lungime și 12 noduri rutiere.

„Am avizat astăzi în CTE – CNAIR varianta finală de traseu pentru autostrada Ploiești-Brașov! În lungime totală de 112,7 km (cu sectorul Cristian-Râșnov) această autostradă va avea 12 noduri rutiere, 13 tuneluri (12,4 km) și 61 de structuri (28,75 km).

Costul estimat pentru construcția autostrăzii este de 5,5 miliarde euro fără TVA.

Autostrada Ploiești – Brașov va asigura conectivitatea între centrele turistice importante de pe Valea Prahovei (Comarnic, Sinaia, Azuga, Predeal, Brașov).

Traseul autostrăzii traversează 23 de Unități Administrativ Teritoriale”, a transmis marți, șeful CNAIR, Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spunea în primăvară că un tronson din județul Brașov, în zona Ghimbav – Cristian, va fi scos la licitiație pentru execuție până la sfârșitul acestui an.