A fost descoperit primul laborator de extragere a cocainei din România. Se afla într-o cabană

primul laborator extragere cocaină românia
Foto: diicot.ro

Procurorii DIICOT anunță într-un comunicat de presă că au descoperit primul laborator de extragere a cocainei din România.

La data de 10 iulie 2022, procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog, au desfășurat o acțiune amplă în vederea destructurării unui grup infracțional organizat specializat în importul de droguri de mare risc pe teritoriul României în vederea comercializării ulterioare a acestora.

Grupul s-a constituit la începutul lunii iunie 2022 și era format din 3 inculpați (doi cetățeni români și un cetățean israelian), la care ulterior au aderat alți doi inculpați (cetățeni columbieni), care au sprijinit activitatea grupului, în scopul importului de droguri de mare risc, realizarea operațiunilor chimice de extracție, purificare a drogurilor și distribuirea/traficarea ulterioară a acestora pe teritoriul României.

Grupul și-a derulat activitatea infracționala fără întrerupere din momentul constituirii lui și până la data de 10 iulie 2022.

primul laborator extragere cocaină românia
Foto: diicot.ro

La data de 1 iulie, columbienii însoțiți de români au introdus pe teritoriul României aproximativ 6 kilograme de cocaină. Cocaina a fost introdusă pe teritoriul Uniunii Europene pe cale aeriană de către columbieni. Cei doi inculpați de cetățenie columbiană au avut pe lângă rolul de cărăuși ai drogurilor și pe acela de chimiști specializați în extragerea de cocaină din mărfuri aparent legale.

primul laborator extragere cocaină românia
Foto: diicot.ro

În perioada 30.06-06.07.2022, membrii grupului infracțional și-au cumpărat instrumentele și materialele necesare pentru operațiunile de extracție a drogurilor (substanțe chimice și vase de reacție).

Suspecții au închiriat apoi o cabană aflată în afara zonelor locuite din județul Bihor, aici urmând să aibă loc procesul de extracție.

primul laborator extragere cocaină românia
Foto: diicot.ro

În cadrul operațiunii, la data de 10 iulie 2022, a fost pus în aplicare mandatul de percheziție domiciliară, 4 dintre inculpați fiind surprinși în plin proces de extracție a cocainei din cafea pe cale chimică.

Astfel, a fost identificat pe teritoriul României primul laborator de extragere secundară a cocainei.

În urma percheziției domiciliare efectuate în cauză au fost descoperite și ridicate un calup presat de 1 kilogram care conținea procaină, 148 de grame de cocaină maronie, ce nu a fost trecută prin procesul de cristalizare, cât și un amestec de cocaină și cafea cântărind 5 kilograme.

primul laborator extragere cocaină românia
Foto: diicot.ro

De asemenea, au fost identificate diferite recipiente de plastic folosite pentru extragerea cocainei, aproximativ 40 de litri de substanță maronie constituind amestec de substanțe chimice tipice pentru extragerea cocainei din cafea măcinată, un litru de acetonă, o canistră de 20 de litri cu benzină și 10 pungi de cafea sigilate.

Valoarea de piață a cocainei depistate este de aproximativ 200.000 de euro.

Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru 24 de ore a 5 inculpați (2 cetățeni columbieni, 2 cetățeni români și un cetățean israelian).

În cursul zilei de astăzi, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a celor cinci inculpați.

primul laborator extragere cocaină românia
Foto: diicot.ro
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.