5 greșeli pe care orice începător ar trebuie să le evite când va merge iarna asta la schi

Sursă foto: Shutterstock / Copyright: FamVeld

Deși muntele este extraordinar de explorat indiferent de anotimp, trebuie să recunoști că iarna este un moment special de care ar trebui să profiți.

În timp ce în perioada sezonului mai cald și mai uscat din an, traseele montane sunt cele mai spectaculoase experiențe de care poți avea parte, iarna pot fi practicate sporturile dedicate acestui sezon. Dacă sania ți se pare o experiență pentru copii, iar snowboard-ul nu te atrage, atunci schiurile pot reprezenta modalitatea excelentă de relaxare. Chiar dacă ești începător, schiurile se pot dovedi extrem de distractive, atâta timp cât respecți anumite reguli simple.

5 greșeli pe care orice începător ar trebuie să le evite când va merge iarna asta la schi:

  1. Nu ai echipamentul corespunzător

Foarte mulți dintre cei care merg la schi se bazează pe echipamentul de închiriat pe care îl pot găsi în stațiuni sau la baza pârtiilor. În teorie nimic nu sună greșit, însă, din nefericire, marea majoritate a echipamentelor pe care le vei găsi la centrele de închiriat vor fi foarte uzate și mai puțin igienice. De aceea este extrem de important să vii cu propriul tău echipament. Poți găsi schiuri la prețuri atractive, de la începători la avansați, pe care le poți lua exact pe profilul tău, în funcție de experiență, înălțime și greutate, ceea ce va face să te simți mult mai confortabil și în siguranță pe pârtie. În același timp, clăparii pe care îi folosești de la centrele de închiriat au fost folosiți de mii de oameni înaintea ta, motiv pentru care cea mai bună decizie pe care o poți lua din punct de vedere al igienei este să îți achiziționezi tu o pereche nouă, exact pe măsura ta. Mai mult, pe pârtie evită să mergi în hainele obișnuite, precum blugii și geaca de stradă, pentru că te vei trezi rapid, după câteva căzături, că toată umezeala va ajunge la piele și vei risca să răcești destul de rău. În plus, nu te vei simți confortabil.

  1. Nu te interesezi despre pârtii înainte să pleci la munte

O altă greșeală de începător este să mergi pe orice fel de pârtie, fără să urmărești câteva filmări făcute de alți schiori și fără să știi exact dacă este o pârtie de nivelul tău. În acest fel îți poți pune sănătatea în pericol și nu vei putea schia deloc, din cauza dificultății extrem de ridicate.

  1. Nu apelezi la un instructor

Dacă ești prima oară pe o pârtie, ar fi indicat ca în primele ore să investești puțin în câteva lecții de schi alături de un specialist care te poate ajuta să înveți mișcările și regulile de bază. Nu te aștepta ca după două, trei ore cu un instructor să poți face o pârtie de dificultate medie însă te vei simți mai în siguranță în acest fel și vei avea și noțiunile elementare pe care ar trebui să le știi înainte de a te apuca de acest sport. Evită să mergi după sfaturile prietenilor, care deși pot avea cele mai bune intenții, nefiind profesioniști în domeniu, te pot învăța greșit anumite lucruri.

  1. Îți asumi riscuri inutile

Ar fi bine să îți petreci prima zi de schi la baza pârtiei și să încerci să repeți lecțiile de bază. Evită riscurile inutile, de a urca mai mult pe pârtie, pentru că poți să te accidentezi destul de grav, iar distracția de pe pârtie se poate încheia destul de rapid pentru tine.

  1. Îi pui pe alții în pericol

Mai mult, prezența unui începător care nu știe să schieze, însă își asumă riscuri inutile poate pune în pericol integritatea celor din jurul său. Evită să stai pe mijlocul pârtiei, dacă nu ai învățat încă să schimbi direcția și să ții controlul atunci când prinzi viteză, pentru că te poți trezi că vei intra în alte persoane care circulă cu viteză pe pârtie.

Indiferent ce idei de vacanță vei avea în această iarnă, asigură-te de fiecare dată că ești pregătit să preîntâmpini orice eventuală problemă. Iarna poate fi un anotimp superb, însă și periculos.

Sursă foto: Shutterstock / Copyright: FamVeld

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.