5.000 de restaurante din România nu se vor mai redeschide

restaurant
Foto: Free-Photos / pixabay.com

Industria restaurantelor va pierde în jur de 5.000 de locaţii la nivel naţional, circa 10% din total, deoarece ele nu se vor mai putea redeschide în perioada următoare, fiind prea lovite de pierderile financiare suferite în ultimele luni.

Afirmația a fost făcută într-o conferință de presă de luni, 1 iunie, de Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA).

„O pierdere foarte mare, dacă ne referim la numărul de locaţii care practic nu mai pot redeschide. Sunt mai bine de 5.000 de locaţii la nivel naţional în industria restaurantelor care nu vor mai putea redeschide, din aproape 45.000 de locaţii, deci, aproximativ 10% din locaţii”, a spus Daniel Mischie, citat de agerpres.ro.

Ce reguli trebuie respectate la terase

Luni, 1 iunie, este prima zi în care românii pot merge din nou la terase, după ce acestea au fost închise în luna martie, la debutul epidemiei de coronavirus în țara noastră.

Însă atât clienții, cât și proprietarii și angajații teraselor trebuie să respecte niște reguli. În ceea ce-i privește pe clienți, ei trebuie să își ofere numele și un număr de telefon unde pot fi contactați, în eventualitatea unei anchete epidemiologice.

Clienții cu simptome respiratorii nu au voie să meargă la terasă, iar la o masă vor putea sta cel mult patru persoane (dacă nu sunt membri ai aceleiași familii).

Trebuie spus și că este interzisă mutarea solnițelor, a meniurilor sau a altor obiecte de la o masă la alta.

Ospătarii trebuie să poarte măști și mănuși, iar dezinfecția se va face după plecarea clienților.

De asemenea, trebuie luate măsuri de respectare a distanţei între angajaţi sau, dacă acest lucru nu este posibil, trebuie luate măsuri suplimentare de protecţie (reducerea numărului de angajaţi şi lucrul în ture, folosirea de echipament de protecţie).

Este interzis consumul de alimente în picioare, iar persoanele trebuie să păstreze o distanță de 1,5 metri când sunt la terasă.

Foto: Free-Photos / pixabay.com

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.