3 județe sunt sub cod galben de inundații din cauza precipitațiilor abundente. Lista zonelor afectate

FOTO: Hans/PIxabay.com
FOTO: Hans/PIxabay.com

Institutul Național de Hidrologie și Gospodarire a Apelor (INHGA) a emis un cod galben de inundații pentru 3 județe din România. Este vorba despre Hunedoara, Arad și Bihor.

Urmărește GreatNews și pe Instagram ca să fii la curent cu tot ce se întâmplă în România.

De asemenea, jumătatea de vest a țării se află sub avertizare cod galben de ploi torențiale, vijelii, vânt puternic și grindină.

Sursa: ANM

Ca urmare a precipitațiilor înregistrate și a celor prognozate, se pot produce scurgeri pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici, ce pot produce inundații locale, depășind cotele de atenție pe râurile din bazinele hidrografice:

Crișul Alb – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Vața de Jos;
Tauz (afluent al râului Crișul Negru) – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior;
Beliu (afluent al râului Crișul Negru) – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Crișul Alb – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Gurahonț – amonte confluență cu râul Hodiș, Beliu (afluent al râului Crișul Negru) – bazin superior.

În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice, INHGA va reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

Ne găsești și pe Threads.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.