238 de unități de învățământ din România încep anul școlar online

noul an scolar

238 de unități de învățământ din România vor începe anul școlar în Scenariul 3, adică toți preșcolarii și elevii acestora vor participa la activități/lecții online, a anunțat Ministerul Educației.

În urma propunerilor înaintate de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ, comitetele județene/al municipiului București pentru situații de urgență (CJSU/CMBSU) au emis hotărârile privind scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ, valabil pentru începutul de an școlar 2020-2021.

Astfel, conform acestora, se înregistrează următoarea situație:

– 12.610 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară

– 4.892 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

– 238 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

– 7 unități de învățământ au optat pentru scenarii mixte (S2+S3). Varianta s-a aprobat avându-se în vedere situațiile specifice în care aceste școli se regăsesc: o parte sunt în curs de reabilitare, iar în altele există cazuri medicale particulare la clasă, astfel încât se impune învățarea online.

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ au adoptat propunerile în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate la nivel național de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică (comunicată în data de 7 septembrie), de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Potrivit analizei, în 2.728 de localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, este mai mic de 1 la 1.000 de locuitori, în 410 localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, se situează între 1 și 3 la 1.000 de locuitori, iar în 43 de localități numărul de cazuri de noi îmbolnăviri, confirmate în ultimele 14 zile, este mai mare sau egal cu 3 la 1.000 de locuitori.

Potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, adică numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.