Două persoane, soţ şi soţie, din comuna doljeană Sopot, au murit după ce au dat cu spray de insecte în camera în care s-au culcat, anunță publicația locală „Gazeta de Sud”.
Ei au fost duși la spital, însă starea lor s-a agravat. Din păcate, amândoi au decedat.
„La data de 25 iulie, ora 16.40, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Craiova au fost sesizaţi, de către o unitate medicală, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că la unitatea de primiri urgenţe au fost transportate două persoane. Era vorba despre un bărbat, de 63 de ani şi soţia acestuia, de 57 de ani. Ambii erau din comuna Sopot şi au primit diagnosticul de intoxicaţie.
S-a stabilit faptul că, în seara de 24 iulie, cei doi ar fi pulverizat în camera de dormit un spray împotriva insectelor. Cei doi s-au simţit rău peste noapte. Apoi starea lor s-a agravat. În dimineaţa de 25 iulie, fiica lor a solicitat sprijinul ambulanţei, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ulterior, în seara de 25 iulie, din nefericire, cei doi au decedat“, a transmis Poliția Dolj.
Poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Foto: Squirrel_photos / pixabay.com
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: