12 restricții care vor intra în vigoare. Acces la mall și la hotel doar cu certificat verde

FOTO: StockSnap/Pixabay.com
FOTO: StockSnap/Pixabay.com

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, vineri, noi restricții pentru limitarea răspândirii infectărilor cu noul coronavirus.

Pentru a intra în vigoare, noile restricții cuprinse în document trebuie să fie aprobate prin hotărâre de guvern.

Măsurile prevăzute în Hotărârea nr. 91 din 22.10.2021 vor produce efecte doar după aprobarea lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administrației publice centrale.

Anterior, președintele Klaus Iohannis a anunțat că restricțiile vor intra în vigoare de luni.

Iată conținutul hotărârii Comitetul Național pentru Situații de Urgență:

1. Cu excepția persoanelor vaccinate, a celor testate și a celor care au trecut prin boală, nimeni nu mai are voie să circule în afara locuinței / gospodăriei în intervalul 22.00 – 5.00, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile. Măsura se aplică pentru 30 de zile.

Mai pot ieși din casă cei care trebuie să meargă la serviciu, cei care au nevoie de asistență medicală, cei care trebuie să îngrijească / însoțească un copil, o persoană vârstnică, bolnavă sau cu dizabilități.

Toți cei care ies din casă în intervalul 22.00 – 5.00 trebuie să demonstreze că aveau voie să facă acest lucru prin intermediul unor documente. De exemplu, celor vaccinați, trecuți prin boală sau testați li se cere să prezinte certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19, pe suport de hârtie sau în format electronic

Aici găsiți lista completă a documentelor necesare.

2. Se propune ca, timp de 30 de zile, accesul la toate activități și evenimente organizate, precum și accesul în cadrul centrelor comerciale, unităților de cazare, restaurantelor, cafenelelor sau a altor unități de alimentație publică în care se pot consuma produse alimentare sau băuturi alcoolice sau nealcoolice comercializate, să fie permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală și care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

De la această obligație referitoare la accesul controlat sunt exceptate activitățile religioase precum și cele din unitățile de alimentație publică în care doar se comercializează produsele alimentare și băuturile alcoolice sau nealcoolice dispuse în afara centrelor comerciale, târgurile, bâlciurile și talciocurile.

Obligația de vaccinare sau trecere prin boală impusă pentru participarea la activități și evenimente sau pentru acces în incinta centrelor comerciale, a unităților de cazare, restaurantelor, cafenelelor sau a altor unități de alimentație publică în care se pot consuma produse alimentare sau băuturi alcoolice sau nealcoolice comercializate nu se aplică copiilor care au vârsta mai mică sau egală cu 12 ani dacă sunt însoțiți de un adult vaccinat sau trecut prin boală.

3. Se propune ca accesul tuturor persoanelor, cu excepția angajaților, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public, să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării, cu obligația de a verifica la intrarea în locație, prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID-19 care va fi scanat de personalul propriu.

Și vizitatorii din companii private vor fi obligați să prezinte certificatul verde. Astfel, se propune ca aceste prevederi să se aplice și pentru operatorii economici care funcționează în clădiri de birouri private în care își desfășoară activitatea cel puțin 50 de persoane simultan.

4. Magazinele și restul activităților economice se închid în intervalul 21.00 – 5.00. Între orele 21.00-5.00, operatorii economici pot face doar livrări la domiciliu. Măsura se aplică pentru 30 de zile, indiferent de incidența cumulată la 14 zile.

Această măsură li se aplică și următorilor operatori:

a) instituții muzeale, biblioteci, librării, cinematografe, studiouri de producție de film și audiovizuală, instituții de spectacole și/sau concerte, școli populare de arte și meserii, organizate și desfășurate în spații închise sau deschise;

b) săli de sport și/sau fitness;

c) jocuri de noroc;

d) piscine interioare;

e) locuri de joacă pentru copii;

f) săli de jocuri;

g) târguri, bâlciuri, talciocuri.

De asemenea, activitatea cu publicul a operatorilor economici prevăzuți care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor, cafenelelor, etc., în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 5.00-21.00.

Excepții: farmaciile, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă.

5. Se propune interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci.

6. Se propune interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, a organizării și desfășurării evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), a cursurilor de instruire, workshop-urilor și conferințelor, precum și a concertelor și a spectacolelor organizate în alte spații deschise sau închise cu excepția celor special destinate care aparțin instituțiilor de spectacole și/sau concerte.

7. Se propune ca, pentru o perioadă de 30 zile, competițiile sportive să poată fi organizate și desfășurate pe teritoriul României fără participarea spectatorilor.

8. Se propune ca, pentru o perioadă de 30 zile, mitingurile și demonstrațiile să poată fi organizate cu participarea a cel mult 100 de persoane și doar dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

9. Se propune ca activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, să se desfășoare în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană și purtarea măștii de protecție.

10. Se propune ca angajatorii din sistemul privat, autoritățile şi instituțiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanțare şi subordonare, precum şi regiile autonome, societățile naționale, companiile naționale şi societățile la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială să organizeze programul de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puțin 50% din angajați, acolo unde specificul activității permite această modalitate de desfășurare a muncii.

11. Se abilitează Ministerul Educației în vederea emiterii ordinului de ministru pentru acordarea unei vacanțe suplimentare de două săptămâni pentru învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal în perioada 25.10.2021-05.11.2021, precum și pentru stabilirea ulterioară, dar nu mai târziu de data de 05.11.2021 a modificărilor privind structura anului școlar.

12. Se propune instituirea obligativității purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

Excepții:

a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
b) persoanele care sunt singure în birou;
c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
e) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

Aici găsiți lista completă a restricțiilor.

 

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.