Scrisoarea unui musulman din Dobrogea către Traian Băsescu: „Dovediți-ne că suntem teroriști”

imamul selcin ali
Imamul Selcin Ali i-a adresat o scrisoare fostului președinte Traian Băsescu. Foto: adevarul.ro

Un imam din Dobrogea i-a adresat o scrisoare publică lui Traian Băsescu, după ce fostul preşedinte a lansat un atac la adresa comunităţii musulmane din România şi a liderului ei spiritual, informează adevarul.ro.

În vârstă de 37 de ani, imamul Selcin Ali din comuna dobrogeană Independenţa l-a întrebat pe fostul șef de stat cum anume a greșit comunitatea musulmană față de România. Ieri, Traian Băsescu a postat pe Facebook un text în care a vorbit despre studenții musulmani din România ca despre niște potențiali teroriști.

Imamul Selcin Ali a răspuns tot pe Facebook:

„Domnule fost președinte sau domnule Traian Basescu, cu tot respectul pe care vi-l port, sunteți dobrogean, ca mine, ca marea majoritate a turcilor și tătarilor din Dobrogea. Este o expresie în materie de drept – prezumția de nevinovăție. Dvs știți foarte bine ce înseamnă acest lucru. Iarăși, mai exista o expresie: „Dă-i Cezarului ce este al Cezarului”. Noi, comunitatea turco-tătară din România, sau din Dobrogea, suntem de sute de ani pe aceste meleaguri, în această țară frumoasă, România. Această țară care ne-a acordat toate drepturile și facilitățile de care am avut nevoie și pentru asta mulțumim statului și poporului român.

Noi întotdeauna ne-am considerat și suntem cetățeni români, care, înainte de toate, ne ghidăm și respectăm Constituția României. Puteți să vă uitați în toate documentele statului, sau deja dv știți asta, noi, turco-tătarii, niciodata nu am fost elemente negative în societatea românească, niciodată nu am sabotat statul român, niciodata nu am atentat la siguranța națională. NICIODATĂ! Dacă greșesc, dacă greșim, vă rog frumos, dovediți-ne contrariul! Am plătit dările și taxele către stat, ca orice cetățean. NICIODATĂ nu ne-am ridicat cu pretenții. NICIODATĂ nu am cerut provincie, regiune, autonomie ca alte minorități. NICIODATĂ! Și n-o vom face NICIODATĂ! Este România, este țara mea, a noastră, sunt, suntem români și cu asta ne mândrim. Întotdeauna ne-am știut lungul nasului, întotdeauna am fost „ciocu’ mic” (expresie folosită de dv, dar în alt context; eu am folosit contextul corect, pe când la dumneavoastră lasă de dorit; dar vom ajunge și acolo).

Noi, prin conducătorii noștri sau prin personalitățile noastre, am încercat să ajutăm statul român și pe frații noștri creștini. Exemple elocvente: primarul Medgidiei, Kemal Agi Amet s-a luptat din răsputeri, când cei de la Ministerul Culturii din România nu doreau să aloce bani să termine biserica creștin-ortodoxă din localitate. Și a reușit. Adică, scuzați expresia, îl durea pe un tătar musulman de biserică, mai mult decât un român, creștin. Bulgarii au dorit să detoneze podul de la Cernavodă, iar un musulman, Talip Talip, a informat autoritățile și planul lor a fost dejucat. Drept răsplată, pentru loialitate, Regele Carol, prin ordonanță, l-a împroprietărit cu 50 ha de pământ. Și exemplele pot continua.

Întrebare: cu ce am greșit noi, de ne bășcăliți atâta, cu acei 11.000 metri pătrați de pământ? Nu merităm chiar nimic? Nimic, nimic? Referitor la faptul că va atenta la siguranța națională… să zicem, să zicem ca aveți dreptate. Dar fără argumente este egal cu zero! Istoria este de partea noastră. Dovediți-ne cu acte că noi suntem sau am fost elemente negative, ca să nu spun teroriști, sabotatori, și eu vă voi spune, noi vă vom spune „jos pălăria, aveți dreptate”. Dar știm cu toții că nu aveți dreptate referitor la siguranța națională. Dați-mi, în numele lui Dumnezeu, Allah, un exemplu, un mic exemplu de turc sau tătar din România care a atentat la siguranța națională! Pe când despre unii români (dintr-aceia care fumează trabuc şi dau lecţii aroganţi) nu putem spune același lucru.

traian băsescu
Traian Băsescu apreciază că „nu există risc mai mare decât să aduci studenţi musulmani în ţară”. Foto: Pagina de Facebook Traian Băsescu

Și referitor la expresia «MUFTIULE, CIOCU’ MIC», nu mă așteptam din partea dv… Totuși se presupune că aveți niște studii, ați fost președintele nostru. Să coborâți la un asemenea nivel, nu mă așteptam! V-ați întâlnit de atâtea ori cu el, la Iftar (cina de Ramadan) sau cu alte ocazii, dacă nu vă plăcea de fața lui sau de el, puteați să-l refuzați… Aaaaa, o să spuneți protocoale, complezență, oficialitate, chestii din astea politice, de te doare capu’. N-are nici o relevanță. Dacă doreați, nu ați fi participat și cu asta basta. Întrebare: ce să înțelegem noi prin comportamentul dv? Fățărnicie, ipocrizie, jocul la ”n” capete? Sau ce? Nici noi nu mai înțelegem nimic. Muftiul, așa cum îl vedeți dv sau cum îl priviți dvs, cu ajutorul ambasadelor, în special ambasada turcă, cu ajutorul oamenilor de afaceri turci, a reabilitat moschei în România, a ridicat lăcașe noi de cult, a construit minarete aproape la toate geamiile. Vă menționez faptul că avem 70 lăcașe de cult și peste 50 au fost reabilitate.

Dumneavoastră, având toate pârghiile necesare, pentru România ce ați făcut? Ați fost nr 1 în țară, ați avut totul în mână, cum se spune, ce ați făcut? O să spuneți birocrație, parlamentari, ca de obicei, dar vă spun, dacă doreați cu adevărat, dacă doreați din tot sufletul, și prin furtună ați fi trecut, asta ca să folosesc o expresie de marinar, căci doar ați fost comandant de vas, sunteți familiarizat cu această expresie. Ați fost la primarul Peșterei, Valentin Vrabie, l-ați lăudat. Ați fost martor la ce a făcut el acolo. Păi el, așa mic cum este, la figurat, are sânge în instalație (scuzați-mi expresia), și președintele nu are?

Referitor la d-nul Erdogan, președintele Turciei, despre care ați spus să propage Islamul în Turcia. V-ați întâlnit de atâtea ori cu el. Dacă aveați sânge în instalație, de ce nu ați spus în față? De ce, după război, mulți viteji se arată? Proiectul cu cei 11.000 metri pătrați de pământ este de pe vremea mandatului dv. De ce nu ați spus pe șleau, atunci? O să spuneți iar oficialitate, protocol, dar nu e adevărat. La ce tupeu aveți, de ați beștelit și parlamentarii, sau alți președinți, sau oficialități… Nu uitați că datorită, sau și datorită oamenilor de afaceri turci din Turcia care au afaceri în România, vin niște bani la bugetul statului sau la huzurul oamenilor statului, dacă îmi este permisă expresia. Iar dumneavoastră ce faceți? Ce ați făcut atâția ani de zile: ceartă, scandal, gâlceavă, tactică de dat la gioale, tensiune. Nu uitați, culmea, că aveți fini tătari… Narciz și Ferodin Amza, pe care îi apreciem mult, mult de tot. Măcar nu-i puneți într-o situație ingrată.

Și în sfârșit, referitor la siguranța națională, stați liniștit. Știți și dv., din punct de vedere neoficial, avem printre cele mai tari Servicii și sunt sigur că ei vor face tot posibilul pentru bunul mers al României. În încheiere, domnule fost președinte, vă dorim să aveți o pensie liniștită alături de soția dvs, alături de fiicele dvs și alături de nepoții sau nepoatele dvs. Dumnezeu, Allah să vă binecuvânteze! Și să vă călăuzească pașii către toleranță, către iubirea aproapelui… Amin“.

iusuf murat
Muftiul Iusuf Murat. Foto: ziuaconstanta.ro

„O staţie de metrou din Bucureşti în care un tânăr credincios se detonează”

Într-o postare pe Facebook, Traian Băsescu a criticat joi seara proiectul centrului spiritual musulman de la Bucureşti, precum și pe liderul comunităţii musulmane din România, muftiul Iusuf Murat.

„Doi nesăbuiţi din fruntea statului român vor ca, la Bucureşti, să se construiască cea mai mare moschee din Europa, pe lîngă care să funcţioneze o universitate cu 6.000 de studenţi selectaţi de prin toată lumea arabă.

Probabil nu reuşiţi să vă imaginaţi o staţie de metrou din Bucureşti în care, la ore de vîrf, un tânăr credincios se detonează în numele lui Allah. Sau poate inteligenţa nu va ajută să vă imaginaţi tineri romîni eşuaţi în viaţă convertiţi la islamism şi trimişi în tabere de instruire prin Siria, Irak sau Afganistan şi reveniţi în Europa pentru a ne aduce binefacerile Statului Islamic.

Muftiule, am o sugestie și pentru tine: ciocul mic, pentru că aici nu este vorba despre minorităţi. Ştii cumva de visul teroriştilor de la Statul Islamic de a se extinde în Balcani și Europa Centrală?

Erdogan să propovăduiască islamismul în Turcia, nu într-o ţară creştin-ortodoxă.

Ponta, sigur te-ai operat la picior şi nu la cap?“, a comentat Băsescu.

Încă de duminică fostul șef de stat anunțase că este împotriva proiectului: „Avem un premier care stă pitit pe la Istanbul. Şchiop, dar a luat decizia cu moscheea, ceea ce ne face să ne gândim că a fost operat la cap, nu la picior. E o poveste, dacă n-ar fi tragică, ar fi comică. Astfel de decizii sunt nesăbuite, dacă nu chiar antinaţionale. Avem o minoritate de 60-70.000 de musulmani, avem moschei la Constanţa, dar să faci cea mai mare moschee din Europa şi să aduci 6.000 de studenţi musulmani. Nu există risc mai mare decât să aduci studenţi musulmani în ţară”.

„Nu vor fi cărţi ideologice în care se vorbeşte foarte urât despre civilizaţia occidentală”

Muftiatul Cultului Musulman din România intenționează să ridice la Bucureşti un centru spiritual care să cuprindă o mare moschee, o bibliotecă, două săli de curs pentru şcoala de weekend a copiilor musulmanilor şi o cantină socială pentru nevoiaşi indiferent de religie, mai notează adevarul.ro.

Muftiul Murat a declarat pentru sursa citată că „biblioteca va conţine cărţi ştiinţifice şi religioase, fără interpretări, scrise în mai multe limbi”: „Nu vor fi cărţi ideologice, cum s-a întâmplat, în care se vorbeşte foarte urât despre civilizaţia occidentală şi despre parteneri cum ar fi NATO. Nu este posibil aşa ceva! Muftiatul nu acceptă ca în limba ţării noastre să fie traduse asemenea cărţi. Pentru că niciuna dintre aceste entităţi criticate de propagandişti nu este împotriva Islamului. Cărţile din centrul nostru vor fi pentru cercetare, pentru studiu, pentru elevi şi studenţi, indiferent de naţie, care vor să cunoască adevărata valoare a Islamului. Vom elimina astfel tentaţia tinerilor de a merge la moschei neautorizate înfiinţate de tot felul de fundaţii, unde fac propagandă ideologii musulmani şcoliţi în instituţii fundamentaliste din alte state. Tinerii musulmani vor avea posibilitatea să îşi însuşească în mod corect învăţăturile Coranului. Islamul nu înseamnă prozelitism, Islamul este religia păcii“.

Guvernul Ponta a decis să ofere Muftiatului Cultului Musulman din România un teren de aproximativ 11.000 de metri pătraţi din București, pe o perioadă de 49 de ani, pentru construirea celei mai mari moschei din Europa. Terenul se află în apropierea Centrului Expoziţional Romexpo, iar valoarea sa este estimată la 4 milioane de euro. Moscheea cu o capacitate de 2.000 de persoane va fi construită din fondurile statul turc.

Recomandările editorilor GreatNews:

Mari reduceri la televizoare Samsung, la eMAG
Locuri de muncă în bănci. Se caută economiști, contabili, manageri, consultanți
eMAG are mari reduceri la frigidere. Cele mai bune oferte
Job-uri pe vase de croazieră. Masa și cazarea sunt gratuite