AcasăAlegerile editorilorGest superb al unei învăţătoare. A ridicat o şcoală în curtea casei...

Gest superb al unei învăţătoare. A ridicat o şcoală în curtea casei sale

-

După ce vechea şcoală a devenit un pericol pentru elevi, o învăţătoare dintr-un sat sucevean nu a mai aşteptat sprijin din partea autorităţilor şi a ridicat în curtea casei sale o şcoală din lemn. Soţul femeii a fost cel care a amenajat noua construcţie, relatează digi24.ro.

Patru elevi din satul sucevean Dîrmoxa au acum unde să meargă la cursuri datorită învăţătoarei lor care le-a construit o sală de clasă pe locul unde intenţiona să-şi ridice o bucătărie de vară. Ionela Păcuraru i-a ţinut pe copii în sufrageria ei până a intrat în concediu de maternitate pentru că şcoala din sat este într-o stare avansată de degradare.

„Dacă tot i-am luat până acum acasă, cum am putea să-i întoarcem din nou la şcoală, tot în frig, tot în acelaşi risc? Am reuşit sa facem cât se vede”, a explicat învățătoarea Ionela Păcuraru.

„Să-i ducem în altă parte e greu, trebuie să plătim o gazdă, trebuie să mergem cu ei, trebuie să stăm cu ei”, a povestit o localnică.

Sala de clasă nu este gata încă, mai trebuie terminate instalaţia electrică, baia şi câteva finisaje, dar oferă deja condiţii mai bune decât multe şcoli din mediul rural.

„Aici este mai bine pentru că este mai cald”

„Nu se putea învăţa aici pentru că frigul este de nedescris, mai frig decât afară aş putea spune, pereţii după cum se observă încep să cadă, sobele stau pe o parte”, a povestit Ionela Păcuraru despre vechea şcoală.

Cele mai fericite sunt elevele care învaţă în școala din lemn. „Aici este mai bine pentru că este mai cald”, a spus una dintre fetițe.

Cea mai apropiată şcoală este la Broşteni, în centrul oraşului de care aparţine satul Dîrmoxa. Naveta până acolo ar fi chinuitoare în condiţiile în care drumul este aproape impracticabil. Pe lângă cele patru fete, la Dîrmoxa mai sunt 12 copii mai mici care vor intra anul viitor la şcoală.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Cine sunt colegele de celulă ale Elenei Udrea
Prima comună din România care are pistă pentru bicicliști
„Banii furați sunt banii noștri”. Ce se întâmplă cu averile confiscate de la infractorii români

output_UjjRiO

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Declarație curajoasă a unei judecătoare de la Curtea de Apel București...

0
Raluca Moroșanu, o judecătoare de la Secția 1 Penală a Curții de Apel București (CAB), a declarat public, înainte de conferința de presă organizată...

Cât de mult au greșit sondajele publicate înainte de alegerile din...

0
O analiză a celor 15 de sondaje de opinie publicate înainte de ziua votului din Capitală arată că nicio casă de sondare nu a...

Singurul sector din București în care nu a câștigat Ciprian Ciucu....

0
Ciprian Ciucu, primarul PNL de la Sectorul 6, este noul primar general al Capitalei, după ce a obținut 36,16% din voturile bucureștenilor care au...