AcasăAlegerile editorilorTânărul care a cântat imnul în gara din Amsterdam a cântat la...

Tânărul care a cântat imnul în gara din Amsterdam a cântat la Cotroceni | VIDEO

-

Valentin Astănculesei, tânărul care a cântat imnul naţional în gara din Amsterdam, a interpretat din nou “Deşteaptă-te, române!”, de această dată la Palatul Cotroceni, la preluarea mandatului de către noul preşedinte Klaus Iohannis.

Preşedintele Iohannis i-a mulţumit, pe profilul său de Facebook, lui Valentin Astănculesei, pentru că a acceptat invitaţia sa de a interpreta imnul şi la Cotroceni.

“Îi mulţumesc tânărului Valentin pentru momentul deosebit pe care ni l-a oferit tuturor celor prezenţi ieri la Palatul Cotroceni”, a scris acesta pe Facebook.

Într-un mesaj video, Valentin Astănculesei afirmă că a cântat “de bucurie” imnul național pe 1 decembrie, în faţa călătorilor din gara din Amsterdam: “Pentru prima oară m-am bucurat că sunt român şi am vrut să împărtăşesc ce simţeam”.

După ce a cântat imnul național în gara din Amsterdam pe 1 decembrie, tânărul programator a fost invitat la o emisiune la Antena 3, însă a refuzat să participe.

„Am primit câteva mesaje din partea unor oameni din media, iar într-unul din ele am fost invitat astăzi (n.r. de 1 Decembrie) la Antena 3, în emisiunea lui Mihai Gâdea. Mi-au vorbit frumos, și mi-au pus la dispoziție și un pian și cu toate că părinții mei nu și-ar mai fi încăput în pene de bucurie dacă m-ar fi văzut pe ecran, i-am refuzat. Nu sunt un simpatizant al antenelor, cu atât mai puțin al domnului Gâdea și consider că am luat cea mai bună decizie”, scria la acea dată Valentin Astănculesei pe pagina sa de Facebook.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Schimbarea la față a satelor sărace din România. Oamenii care își iau viitorul în propriile mâini
Un nou partid politic în România
Primul român decorat de preşedintele Klaus Iohannis

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

3 COMENTARII

  1. CINE O MAI FI SI PUIUL ASTA DE SECURIST……..?// DE UNDE AVEA EL PIAN IN GARA DIN AMSTERDAM.SI MAI ALES PRIN AMSERDAM NU TE PREA POTI APUCA DE CINTAT ASA CUM TI SE SCOALA TIE MUSCHUL ZIMBIRII……!!!!!!!!!!!!!!

  2. E un oportunist.Bine ca s-a dus la Cotroceni, dezinteresatul de el…Parintii lui or fi mandri..

Comentariile sunt închise.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce partide ar domina scena politică din România dacă ar vota...

0
Datele celui mai recent barometru realizat de INSCOP Research, care surprinde intențiile de vot ale mai multor generații de români, conturează o imagine surprinzătoare...

Ce este, de fapt, blocul reabilitat în care George Simion susținea...

0
George Simion, președintele AUR, s-a pozat ieri alături de realizatoarea Anca Alexandrescu, ce candidează la primăria generală din partea AUR, între două blocuri din...

Orașele din România care au anunțat că renunță la jocurile de...

0
Autoritățile din mai multe mari orașe din România au anunțat că nu vor organiza jocuri de artificii în noaptea de Revelion din acest an...